Medicii care nu sunt infecționiști și tratează pacienți bolnavi de Covid-19 în spitalele generale transformate în spitale suport COVID îngrijesc pacienții cu teama proceselor care ar putea fi intentate de aparținători, deoarece asigurarea de malpraxis nu este valabilă la această boală, a declarat, joi seara, pentru Agerpres, copreședintele Federației Solidaritatea Sanitară, Radu Vasile, la finalul mitingului organizat în fața sediului Guvernului.
Liderul sindical a arătat că aceștia sunt puși în situația de a profesa pe competențe de boli infecțioase fără a avea drept de liberă practică pe această specializare.
„COVID-ul e o boală infecțioasă, iar spitalul general se transformă cu acte în regulă în spital de boli infecțioase, cu secții de boli infecțioase. Personalul medical din acele secții e personalul care e acolo, care există în spitalul general, pe secțiile de Chirurgie, de Ginecologie, toate secțiile dintr-un spital. Deci, secția de Chirurgie se transformă în secție de Boli Infecțioase. Chirurgii tratează covid, ca și infecționiștii. Dar ei nu pot trata ca infecționiști. El e chirurg. (...) nu că refuză să trateze, ci le e frică. Ca să fim foarte exacți, în fața legii, pentru că e profesie liberală: medicii, asistenții, biologii, chimiștii din sistem sunt obligați să-și facă o poliță de malpraxis. Sunt obligați s-o aibă, pentru că dacă nu o au nu primesc drept de liberă practică. Pe specialitatea lor fac polița de asigurare și pe ea primesc drept de liberă practică. La ora actuală, ei au aceeași autorizație de liberă-practică și polița de asigurare e aceeași. Asiguratorul așa te asigură: pe caz de malpraxis pe profesia ta", a explicat Radu Vasile.
Nu au acoperire în caz de malpraxis
Problema e că pot fi dați în judecată de familiile pacienților decedați de covid, iar Radu Vasile spune că astfel de procese deja au apărut.
„Medicii cărora li s-a transformat spitalul în spital de fază doi, în spital-suport covid și cei de la secțiile care s-au transformat în secții de covid nu au acoperire în caz de malpraxis, ori asta e o chestiune de plată, de aia își fac polița. (...) Acum, în această situație, el e cu pieptul gol în fața plângerilor de la pacienți, de la aparținători. Eu știu de un prim proces, dacă n-o fi al doilea, în Tulcea. Urgentista de la Tulcea, care a făcut COVID și a decedat. Familia a deschis proces de ucidere din culpă, iar de acum o să vină restul proceselor. Tu dai în judecată spitalul, dar nu spitalul te tratează, spitalul doar te parchează, ai un medic curant și procesul așa merge: 'Cine e persoana care te-a tratat?'. Nu clădirea spitalului, nici managerul. Deci, plângerea se face împotriva spitalului și împotriva medicului despre care familia consideră că nu i-a făcut un tratament adecvat. E dreptul lor. Deci nu e o nemulțumire, e o groază, o frică. Efectiv acum, când au realizat, medicii stau și se întreabă: 'Noi ce facem?'", a susținut Vasile.
Liderul sindical susține că judecătorii îi vor incrimina pe medicii respectivi pentru că au acceptat să trateze pacienți de boli infecțioase fără a avea drept de practică pentru această specializare.
„Nu cerem imunitate pentru ei, ci reducerea responsabilității. Ei știu că și-au depășit competențele, la judecător o să-l întrebe: 'Tu le ai pe astea?'. 'Nu prea le am'. 'Păi tu ți-ai cam depășit competențele'. 'Le-am depășit, dar ce era să fac?' 'Trebuia să n-o faci!' Când se va liniști treaba, așa vor fi ei judecați - că ar fi trebuit să refuze. Dacă toți ar refuza, s-ar închide spitalele”, a continuat Radu Vasile.
Nu vor refuza să trateze pacienții
Chiar și așa, medicii nu vor refuza să trateze pacienții.
„Ei nu pot să refuze. Dacă ați intra într-o secție de covid, ați rămâne șocat: cadre medicale cu experiență, cu 20 de ani vechime, sunt efectiv speriate. Virusul a devenit foarte agresiv, pacienții se degradează în fața lor. (...) e o altă condiție de muncă, care psihic devine imposibil de dus", a declarat el.
Liderul FSS a criticat conducerea Guvernului pentru că nu a avut niciun contact cu sindicaliștii din domeniul sanitar care au participat la mitingul din fața sediului Guvernului.
Sindicaliștii, ignorați de guvernanți
„Ei stau acolo, nu pricep, ne lasă să fluierăm, nu e nicio problemă. Exact același dialog îl avem și cu ministrul Sănătății. Am solicitat în scris. (...) Stăm aici și fluierăm și nu ne întreabă nimeni. Un dram de respect. Nu a venit nimeni de la Guvern să discute cu noi. E anormal, e sfidare”, a atras atenția Radu Vasile.
Pe de altă parte, liderul sindical a precizat că una din nemulțumirile care i-au determinat pe sindicaliștii din domeniul sanitar să organizeze mitingul din Piața Victoriei a fost faptul că mulți din angajații din domeniul sanitar nu au primit încă sporul de 30% pe care ar fi trebuit să îl încaseze pe perioada stării de urgență și pe parcursul următoarelor trei luni după expirarea stării de urgență, conform Legii 56/2020.
De asemenea, copreședintele Federației „Solidaritatea Sanitară” a arătat că cele mai multe spitale nu au acordat sporul de între 55-85% tuturor angajaților care avea dreptul la acesta.
Câteva zeci de angajați din domeniul sanitar, membri ai Federației "Solidaritatea Sanitară" din România, au participat joi după-amiaza la un miting de protest în Piața Victoriei, solicitând Guvernului, printre altele, plata drepturilor salariale restante, atrăgând atenția asupra epuizării personalului sanitar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.