Comunicarea în familie este fundamentul unei relații sănătoase și armonioase între membrii aceteia. Este esențial să ne împărtășim gândurie, sentimentele și preocupările pentru a construi încredere, a rezolva conflictele și a ne sprijini reciproc în momentele dificile.
Acest articol face parte din campania DC Medical de educare și informare - "Sănătatea mintală: lupta noilor generații cu depresia și anxietatea, dar și cu prejudecățile lumii".
Comunicarea deschisă și onestă poate îmbunătăți calitatea vieții de familie și poate preveni escaladarea problemelor minore în conflicte majore.
De ce este important să comunicăm în familie atunci când avem o problemă?
Pentru că, în principiu, familie este cea care ne poate oferi un sprijin emoțional, poate oferi soluții practice, poate rezolva probleme.
Comunicarea deschisă despre problemele emoționale și psihologice poate contribui la identificarea și tratarea timpurie a problemelor de sănătate mintală, cum ar fi depresia și anxietatea.
Totuși, psihologul Radu Leca ne-a spus că familia poate juca un rol sabotor în comunicarea cu psihologul, ceea ce poate face dificilă înțelegerea exactă a intervențiilor terapeutice și poate duce la etichetarea negativă a psihologului.
De asemenea, în societatea noastră persistă ideea greșită că mersul la psiholog este un semn de nebunie, ceea ce descurajează oamenii să caute ajutor profesional pentru sănătatea lor mentală.
"Atât timp cât familia poate avea și rol sabotor, este foarte greu să comunicăm cu familia elemente pe care să le și înțeleagă cu exactitate.
Da, se merge pe ideea că trebuie ca această comunicare să existe, doar că există posibilitatea ca familia să fie reticentă la ajutorul psihologului. Și atunci, psihologul este considerat de familie un incapabil și orice formă de terapie pe care acesta o exercită sub denumirea de intervenție terapeutică se anulează seara, la cină, când psihologul este etichetat.
La fel se întâmplă în societatea noastră și când copiii vor să meargă la școală, și la masa de seară, profesorii sunt etichetați. Atunci normal că elevul etichetează și el, la rândul lui, cadrul didactic.
De peste 150 de ani, mersul la psiholog reprezintă o recunoaștere populară a problemelor pe care le ai. Asta spune mintea colectivă, conștiința colectivă.
S-a împământenit această idee profund greșită, cum că dacă mergi la psiholog este considerat nebun.
Psihologul reprezintă primul profesionist ce te ajută să-ți faci curățenie în minte și în suflet. Dacă el o să fie integrat și în anii ce urmează ca fiind incapabil sau indolent, atunci oamenii se vor duce din ce în ce mai puțin să ceară ajutorul.
Avem nevoie de psihologi foarte bine pregătiți, acreditați de către Colegiul Psihologilor din România, ca ei să poată oferi cea mai bună soluție de suport în direcția obțineri echilibrului și menținerii sănătății mentale", a declarat psihologul Radu Leca, pentru DC Medical.
Cum putem schimba percepția părinților și bunicilor despre psiholog, depresie, anxietate și atacuri de panică?
În primul rând, educația și informarea contează. Oferirea de informații corecte despre sănătatea mintală este esențială.
Ca sfaturi de la specialiști, le puteți da părinților și bunicilor articole sau documentare care explică ce sunt depresia, anxietatea și atacurile de panică, dar și cum poate ajuta un psiholog și care este rolul lui uriaș.
În al doilea rând, normalizarea discuțiilor despre sănătate mintală.
Vorbiți deschis despre sănătatea mintală în cadrul familiei, la fel cum ați vorbi despre sănătatea fizică. Acest lucru poate duce la eliminarea stigmatului asociat cu problemele psihologice.
Un alt lucru important este că încercați să înțelegeți perspectiva părinților și bunicilor. Mulți dintre ei provin dintr-o perioadă în care sănătatea mintală era un subiect tabu, iar schimbarea acestor concepții poate necesita timp.
Exemplul personal este important. Împărtășirea experiențelor personale sau ale prietenilor care au beneficiat de ajutorul unui psiholog poate fi foarte convingătoare. Povestirile reale pot demonstra impactul pozitiv al terapiei.
Dacă membrii familiei sunt deschiși, puteți să organizați o întâlnire cu un psiholog care să le explice direct rolul și beneficiile terapiei.
Vezi și alte articole din campanie:
Cum recunoști un atac de panică. Cele 13 semne pe care mulți le ignoră
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.