Purtarea măștilor ar putea preveni un al doilea val de COVID-19

Covid-19
Covid-19

Utilizarea măștilor, în asociere cu unele măsuri de izolare și distanțare social, ar putea reduce rata de transmitere a noului coronavirus și ar putea preveni ulterioarele valuri pandemice. 

Un studiu (link direct) realizat în Marea Britanie, condus de oameni de ştiinţă de la universităţile britanice Cambridge şi Greenwich, sugerează că măsurile de izolare, singure, nu vor putea preveni reapariţia noului SARS-CoV-2 , dar, măsurile de izolare, combinate cu purtarea măştillor, ar putea reduce în mod ratele de transmitere.

Cercetătorii spun că această variantă este ''o modalitate acceptabilă de gestionare a pandemiei şi de repornire a activităţii economice'' înainte de dezvoltarea unui vaccin eficient contra COVID-19, boala respiratorie provocată de coronavirus.

Constatările studiului au fost publicate în jurnalul ştiinţific Proceedings of the Royal Society A.

Dacă până acum nu au fost prea multe dovezi ştiinţifice cu privire la eficacitatea măştilor în încetinirea transmiterii bolii respiratorii, oamenii de știință au realizat mai multe cercetări, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a recomandat, marți, ca toată lumea să poarte măşti artizanale în public.

Studiul a descoperit că purtarea măștilor  este de două ori mai eficientă în reducerea riscului de transmitere a bolii decât purtarea acestora doar după apariţia simptomelor.

 

 

Studiul integral, aici. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel