Medicul Theodor Voiosu de la Spitalul Clinic Colentina spune celor de la Ro Vaccinare că în 2022 ”a venit vremea să nu ne mai mulțumim cu puțin”. Acesta lansează o provocare cu gândul că ”în România se poate mai bine să facem împreună două lucruri foarte simple pentru a combate pandemia”.
”Cum ne putem implica? Valul 5 a sosit deja în România!
Cred că în 2022 a venit vremea să nu ne mai mulțumim cu puțin, să nu mai acceptăm eternul "merge și așa", să facem fiecare ceva mai mult. Vă provoc pe toți cei care încă aveți speranța că în România se poate mai bine să facem împreună 2 lucruri foarte simple pentru a combate pandemia:
1. Mă angajez ca, până la finalul săptămânii să conving 3 persoane care s-au ferit să se vaccineze până acum să o facă în scurt timp: prieteni, cunoștințe sau pacienți. 3 oameni pe care să îi conving să se protejeze pe ei și, indirect, pe noi toți.
2. Vă rog insistent pe 3 dintre voi, cei care citiți rândurile acestea, să faceți același lucru și, în plus, să rugați la rândul vostru pe 3 dintre cei dragi vouă să vă urmeze exemplul.
Dacă fiecare dintre cei 3 la care ajung cuvintele voastre perpetuează mesajul, matematica spune că în 15 asemenea pași simpli, pasând de la unii la alții mesajul de mai sus, vom fi vaccinat împreună 4.782.969 de români (adică 3^14), atingând, foarte probabil, pragul imunității care să ne apere pe noi toți și să oprească pandemia.
Haideți să jucăm leapșa pe vaccinatelea! Haideți să ne arătăm unii altora că se poate. Sursum corda! La mulți ani!”, notează doctorul Theodor Voiosu de la Spitalul Clinic Colentina.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.