Proiectul de lege pentru pensionarea la cerere a cadrelor medicale, în impas la Camera Deputaților

Dana Lascu |
Data publicării:
Ordin
Ordin

După ce a fost respins de Senat, Proiectul pentru modificarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice care prevedea pensionarea la cerere a cadrelor medicale și includerea gărzilor în calculul stagiului de cotizare pentru pensii e în cumpănă la Camera Deputaților. Guvernul nu îl susține

Propunerea legislativă înregistrată la Camera Deputaților cu nr Pl-x nr. 135/2019 referitoare la modificarea legii privind sistemul unitar de pensii publice, se adresează personalului angajat în sistemul medical, și prevedea includerea orele de gardă efectuate şi pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale în vechimea în muncă, acestea urmând să fie luate în considerare la stabilirea stagiului de cotizare în sistemul public de pensii.

De asemenea, în baza acestei modificări, personalul angajat în sistemul medical care a efectuat ore de gardă ar putea să beneficieze, la cerere, „de pensionare, fără penalizări, înaintea vârstei standard de pensionare, în cuantum direct proporțional cu numărul de gărzi efectuate, dar nu mai devreme de vârsta de 57 de ani, pentru femei, și de 60 de ani pentru bărbați”. 

Inițiatorii proiectului notează că „este necesară instituirea unei echități în sistemul de pensie, și anume recunoașterea ca vechime în muncă a orelor de gardă lucrate. În funcție de numărul de gărzi lucrate pentru care au fost achitate contribuțiile de asigurări sociale, personalul medical poate ieși la pensie, la cerere, fără penalizare. De această măsură ar urma să beneficieze circa 10.000 de medici care efectuează gărzi și circa 20.000 de asistenți medicali”. 

Proiectul a fost respins de Senat anul trecut în primăvară, și trimis mai departe, tot atunci, la Camera Deputaților. Unde a intrat în impas. Din șase comisii care trebuiau să dea raport/aviz doar trei au făcut-o. Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităților naționale și Comisia pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați au dat, ambele, aviz favorabil. Dar Comisia de Sănătate din Camera Deputaților a RESPINS (link direct) proiectul!

Mai mult, ambele puncte de vedere trimise de Guvern în aprilie anul acesta (referat 1 și referat 2), sunt NEGATIVE. 

Au mai rămas să-și expună punctul de vedere Comisia pentru muncă și protecție socială, Comisia pentru buget, finanțe și bănci și Comisia juridică, de disciplină și imunități. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel