Prof. dr. Vlad Ciurea, neurochirurg, a afirmat în cadrul Conferinței Naționale ”Tehnologia & IHealth în Medicina Secolului XXI” de la Tg. Mureș, desfășurată până sâmbătă, importanța pe care o are tehnologia în domeniul medical, precizând că un neurochirurg care nu se adaptează noilor tehnologii este unul depășit, în contextul în care acest domeniu nu mai poate fi folosit fără tehnică, notează Agerpres.
”Nu se poate medicină, nu se poate neurochirurgie fără tehnologie. Oricât ai fi de îndemânatic pe mâna dreaptă, trebuie să îţi foloseşti şi mâna stângă, or tehnologia vine pe mâna stângă, iar tu cu mâna dreaptă duci tehnologia spre această bijuterie umană care este creierul.
Este pas de pas, exact ca într-o căsătorie, suntem mână în mână. Ai făcut un pas înainte în neurochirurgie pe îndemânare, trebuie să faci un pas înainte şi pe tehnologie. Un neurochirurg care nu se adaptează, care adoptă o atitudine de nu cunosc, nu vreau, este un neurochirurg depăşit. Noi, când spunem neurochirurgie, înseamnă minim invaziv, înseamnă micro neurochirurgie, deci înseamnă tehnologie", a susținut prof. Vlad Ciurea, la Tg. Mureș.
”Toată lumea știe, toată lumea vrea”
Evoluţia tehnologiei în acest domeniu al medicinei, a arătat doctorul Ciurea, a fost explozivă, iar actul medical în domeniul neurochirurgiei nu mai poate fi conceput fără aspectul tehnic.
”Nivelul tehnologiei în neurochirurgie a izbucnit ca Vezuviul, toată lumea ştie, toată lumea vrea, toată lumea poate şi sunt spitale în care tehnologia s-a dezvoltat, şi clinic, în mod deosebit, şi merg înainte. Este exact ca un drog, care ne place, ne place, ne place şi ne acoperă întreg creierul, şi din profunzime, iar noaptea ne gândim la tehnologie.
Tehnologia şi actul medical se îmbină, nu aş spune 50 - 50%, dar nu poţi să realizezi fără tehnologie. Am fost în cel mai mare centru universitar de tehnologie şi neurochirurgie din INI (International Neuroscience Institut) din Hanovra şi constatam că pentru a aborda anumite zone întâi o faci tehnologic, pe fantomă, după care te duci la om şi faci structurile umane.
Deci întâi era tehnologia şi apoi abordul uman manual. Însă fiinţa umană este una singură, fiinţa umană se compune şi din structuri anatomice vasculare, dar şi din structuri psihice pe care noi nu putem să le ştim decât dacă noi, care suntem şi oameni, înţelegem pacientul şi aprofundăm tehnologia şi cu restul de minte, creier, simţuri, gânduri ale pacientului”, a arătat prof. Vlad Ciurea.
Prof. Vlad Ciurea a participat la prima Conferinţă Naţională cu tema ”Tehnologia & IHealth în Medicina Secolului XXI”, organizată de Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureş şi Asociaţia Medicală Română, sub patronajul Academiei Române.
Vlad Ciurea, despre inteligența umană: După-amiaza, un vârf formidabil
”Inteligența umană este maximă între orele 10.00 - 12.00. După-amiază, un vârf formidabil între orele 16.00 - 18.00. Acei domni care se află în Grecia sau Spania și fac siesta cred că au citit aceste lucruri. Se odihnesc. Nu lucrați noaptea, pentru că forțăm creierul să lucreze. Trebuie să ne odihnim. Spre seară, activitatea cerebrală scade. Scad toate funcțiile, atenția, memoria. Este bine să luăm decizii dimineața, nu noaptea. Cel mai bun somn este între 22.00 - 00.00. Creierul trebuie să se odihnească”, a spus neurochirurgul Vlad Ciurea, pentru CSID.
Vlad Ciurea, despre misterul creierului: Ne umple de plăcere
Neurochirurgul Vlad Ciurea a dezvăluit unul dintre misterele creierului, cel care „ne umple de plăcere, de bunăvoință”.
„Râsul este o descărcare fiziologică de empatie asupra unui fenomen care se petrece în jurul tău şi care produce o contracție a mușchilor abdominali, care te descarcă psihic, te apropie de cineva. În orice situaţie critică, încercați să vă gândiți la ceva plăcut şi la ceva care poate vă produce râsul.
Râsul este un alt mister al creierului care ne umple de plăcere, de bunăvoință, de deschidere. Nu poţi să râzi şi să fii un om rău”, a spus, la Antena 3, prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea. Iar cine l-a urmărit de-a lungul vremii a putut observa că neurochirurgul este o persoană foarte optimistă, mereu cu zâmbetul pe buze, mereu cu o vorbă bună la el.
„Creierului îi plac dulciurile. Dar nu orice dulce! Zahărul îi face rău, mai ales cel rafinat, de aceea trebuie alese cu grijă produsele cu care ne răsfățăm sau din care ne „extragem” energie. Vă spun din start: celula nervoasă va fi extrem de mulțumită cu dulciuri cât mai naturale. Ce avem aici? Fructele noastre de sezon, atunci când le avem.
Slavă Domnului, România este o țară bogată din acest punct de vedere! Dacă totuși nu le avem, ne vom bucura de miere sau gem din fructe, dar preparat fără zahăr. (Da, se poate!) Acestea sunt bune și dau energie celulei nervoase”, a scris Vlad Ciurea pe contul de Facebook. Citește mai departe AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.