Prof dr Monica Pop: care este singurul tratament pentru orjelet sau ulcior EXCLUSIV

Adisa Codruț |
Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV
Prof dr Monica Pop. Foto: DC Medical
Prof dr Monica Pop. Foto: DC Medical

Prof dr Monica Pop, oftalmolog și managerul Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologice din București, a explicat la emisiunea Academia de Sănătate care este singurul tratament pentru orjelet sau ulcior și ce nu ar trebui să prescrie unii oftalmologi.

Monica Pop. "Orjeletul pare o boală banală, dar nu e", afirmă prof dr Monica Pop, medic oftalmolog și managerul Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologice din București, invitată la emisiunea Academia de Sănătate a DC Medical.

Aceasta afirmă că nu a văzut în cariera sa de până acum, de peste 30 de ani, atât de multe cazuri de ulcioare cu câte s-a confruntat în ultimii 2 sau 3 ani. "Nu am crezut că se poate acest lucru. Orjeletul, se numește ulcior în limbaj populat, și știe toată lumea cum arată", adaugă oftalmologul. Monica Pop este și doctor în științe medicale, membru al Consiliului Științific al Agenției Naționale de Transplant și profesor universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila" din București.

Monica Pop, orjelet: fără unguente și "nu știu ce cald"

Medicul oftalmolog consideră că sunt puțin medici care știu să trateze orjeletul.

"Nu știu dacă toată lumea știe că această afecțiune este generată de un stafilococ și stafilococul este sensibil exclusiv la oxacilină și la sinerdol, și la nimic altceva. Ori sunt colegi care dau tot felul de alte tratamente care împiedică sau întârzie vindecarea. Pe urmă, niciodată, la asemenea afecțiune, nu dăm unguente oftalmologice pentru că ele nu fac decât să obtureze canalele de scurgere. Exact ce ai nevoie, de drenaj. Acela nu se poate face pentru că administrează unguente", explică aceasta.

Monica Pop, orjelet: ”farmaciile nu prea vor să le facă”

Specialista se declară total împotriva intervenției chirurgicale la copii deoarece ochii copilului se vindecă cu tratament care trebuie făcut serios cu niște picături preparate. Despre acestea, Monica Pop susține că "farmaciile nu prea vor să le facă pentru că lor le convine să vândă produse care le iau de pe raft, și să nu facă ei. Și asta e un lucru grav. Nu există picături gata făcute cu oxacilină sau cu sinerdol. Trebuie preparate în farmacie. Le găsesc în farmacie din holul spitalului nostru, dar ar trebui făcute în orice fel farmacie".

Aceasta repetă: "Este singurul tratament valabil. Acest tratament vindecă și copii și adulți dacă e făcut de la debut. Nu sunt de acord sub nicio formă cu aplicări de nu știu ce fierbinte cu instilații de niciun fel care n-au nicio legătură cu tratamentul. Acesta este singurul tratament și nu trebuie altceva, nici pe cale orală, nu trebuie să ia antibiotice pe gură, dar trebuie făcut foarte serios. Cred că am vindecat mii de pacienți cu așa ceva".

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel