Prof dr Dan Dumitrașcu: Neurogastroenterologia pe înțelesul tuturor, la Academia de Sănătate

Dana Lascu |
Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV
Prof dr Dan Dumitrașcu. Foto: Agerpres
Prof dr Dan Dumitrașcu. Foto: Agerpres

Prof dr Dan Dumitrașcu, fondatorul Societății Române de Neurogastroenterologie, vine luni, 29 iulie 2019, la Academia de Sănătate, realizată de academicianul Irinel Popescu, pentru a explica ce înseamnă Neurogastroenterologia, această nouă specialitate medicală, și ce afecțiuni intră în aria sa. Emisiunea va fi transmisă, simultan, de la ora 11.00, pe paginile de Facebook și canalele de Youtube ale DC News și DC Medical.

Prof dr Dan Dumitrașcu este cadru universitar și prorector la Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca, șef de catedră - Semiologie medicală Clinica Medicală 2, membru al Academiei Române de Științe Medicale, fost președinte al Societății Române de Gastroenterologie și Hepatologie și vicepreședinte al Societății Române de Medicină Internă. Are la activ 20 de cărți, peste 200 de studii în reviste medicale din țară și din străinătate și este o personalitate marcantă a lumii medicale românești, fiind recunoscut pentru activitatea să in domeniul neurogastroenterologiei.

Prof. dr. Dan L. Dumitrașcu este, așadar, unul dintre cei mai reputați specialiști români în domeniul gastroenterologiei. „Între alte calități ale domniei sale, este membru în Consiliul Uniunii Europene de Gastroenterologie, o poziție foarte importantă, și este primul specialist român care deține o astfel de poziție. În același timp, la nivel național, din domeniul vast deja al Gastroenterologiei, domnul profesor Dumitrașcu este fondatorul și președintele Societății Române de Neurogastroenterologie", a explicat academician procesor doctor Irinel Popescu, moderatorul emisiunii Academia de Sănătate.

Ce este Neurogastroenterologia

De altfel, neurogastroenterologia – această subspectalitate a Gastroenterologiei, conform Nomenclatorului Uniunii Europene a Medicilor Specialiști – la fondarea căreia profesorul Dan Dumitrașcu a contribuit, este subiectul emisiunii Academia de Sănătate de luni 29 iulie 2019.

În cadrul emisiunii vom afla ce înseamnă acest domeniu, care este aria de preocupări a neurogastroenterologiei, ce ar trebui să știe publicul despre această subspecialitate care, la rândul ei, poate fi considerată o nouă specialitate medicală.

Emisiunea va fi transmisă, simultan, de la ora 11.00, pe paginile de Facebook și canalele de Youtube ale DC News și DC Medical

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel