Prof. dr. Cătălina Poiană, apel la calm: Să evite discuțiile contradictorii cu pacienții

Monika Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
Catalina Poiana - Foto: Agerpres
Catalina Poiana - Foto: Agerpres

Un incident recent la Spitalul Județean Ploiești a stârnit controverse după ce un medic a fost filmat într-un dialog cu pacienții, având un ton nepotrivit. Incidentul a fost mediatizat pe larg, iar autoritățile și organizațiile profesionale au reacționat imediat.

Președintele Colegiului Medicilor din România, Prof. Dr. Cătălina Poiană, a explicat că a aflat despre situația din relatările apărute în mass-media și a inițiat demersuri pentru a obține informații suplimentare.

"Am luat legătura cu președintele Colegiului Medicilor din județul Prahova pentru a afla mai multe detalii și am încercat să iau legătura cu medicul implicat. Până la acest moment, nu a fost înregistrată nicio plângere oficială referitoare la comportamentul medicului respectiv", a subliniat prof. dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din România, într-o postare pe Facebook.

Atitudinea corectă în relația medic-pacient

Prof. Dr. Cătălina Poiană a subliniat că atitudinea care trebuie să guverneze relația dintre medic și pacient, atât în timpul programului, cât și în afara acestuia, trebuie să fie una de respect reciproc.

"Atitudinea domnului doctor relevată efectiv din dialogul filmat și prezentat în mass-media, personal, consider că nu este cea mai potrivită. Nu trebuie țipat, sau, mai corect, consider că trebuie evitat orice fel de conflict, inclusiv cel verbal și orice situație care poate genera o discuție în contradictoriu", a mai subliniat prof. dr. Cătălina Poiană.

Epuizarea și provocările din sistemul medical

Medicul a abordat și aspectele legate de oboseala profesională, menționând că medicii pot ajunge la un grad mare de burnout din cauza volumului mare de muncă.

"Fiecare medic poate avea o anumită încărcătură, un anumit grad de burnout. Din ce am înțeles din relatările din mass-media, domnul doctor terminase programul de consultații și consultase deja un număr mare de pacienți aflați în cadrul programărilor existente, dar și un număr de pacienți aflați în afacerea acestora", a explicat prof. dr. Cătălina Poiană.

Deși nu a dorit să caute scuze pentru comportamentul medicului, Prof. Dr. Poiană a menționat că oboseala și încărcătura psihică pot influența reacțiile unui cadru medical.

"Repet, nu caut scuze, vorbesc la modul general, mai ales ca nu cunosc toate aspectele", a adăugat aceasta.

Problemele de sistem și soluțiile propuse

Președintele Colegiului Medicilor a explicat că situația poate fi văzută și ca o problemă de sistem.

"Dacă vreunul dintre acei pacienți care NU erau pe listă putea să reprezinte o urgență care să fie amenințătoare de viață, medicul sau orice alt coleg trebuia să intervină. Aici cred că vorbim, în primul rând, de o problemă de sistem, de a avea în ambulatoriu ture cu medici de aceeași specialitate, dar, bineînțeles, știm cu toții că, în marea majoritate a situațiilor, există o lipsă de medici.

Asistența medicală în Ambulatoriu este una dintre activitățile care pot fi deficitare din cauza finanțării inadecvate", a subliniat prod. dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din România.

Apel către soluții administrative mai eficiente

În contextul gestionării programărilor, Prof. Dr. Poiană a făcut apel la eficientizarea administrativă a procesului.

"Consider că una dintre cauzele disfuncționalităților, în situațiile în care medicul își finalizează programul normat, dar se confruntă cu un număr mare de pacienți care așteaptă în continuare la ușa cabinetului, reprezintă o problemă de sistem", a mai subliniat prof. dr. Cătălina Poioană, care a sugerat că soluțiile ar putea include identificarea unor ture suplimentare cu medici, implementarea unui sistem de programări online și o comunicare mai bună din partea instituțiilor de sănătate.

Apel la respect și profesionalism

Prof. Dr. Cătălina Poiană a făcut un apel către colegii medici pentru a evita conflictele verbale cu pacienții și a subliniat importanța unei bune colaborări între medici și instituțiile de sănătate pentru a preveni astfel de incidente.

"Fac un apel major către toți colegii medici ca, în general, să evite discuțiile contradictorii cu pacienții și, mai ales, în situațiile ce țin de aspecte administrative, să solicite conducerii unităților medicale unde activează, sprijin și măsuri care vizează inclusiv planificarea și distribuirea programărilor, pentru a preveni tensiunile și a menține un climat de încredere și respect în relația medic–pacient", a încheiat prof. dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din România.

Ce s-a întâmplat, de fapt

Un incident la Spitalul Județean Ploiești a stârnit indignare, după ce un medic ORL a fost filmat alungând pacienții fără programare după încheierea programului de lucru. Înregistrarea a fost distribuită pe rețelele sociale, iar autoritățile au deschis o anchetă administrativă.

Directorul medical al spitalului a menționat că medicul consultase deja 37 de pacienți, față de cei 28 planificați. Pacienții se plâng de dificultăți în obținerea unei programări, iar în unele spitale din țară, cum ar fi Brașov și Sibiu, problemele sunt similare, cu perioade lungi de așteptare pentru consultații.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2025 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
pixel