Reputat specialist în boli infecțioase, dr. Adrian Streinu-Cercel este profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila" din București și director general a Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș din Capitală.
El vine din nou, luni, 26 august, la Academia de Sănătate, pentru a vorbi despre cele mai cunoscute medicamente care sunt folosite contra infecțiilor date de bacterii și de viruși. Este vorba de antibiotice și antivirale.
Antibiotice și antivirale, cu bune și rele
În primul rând profesorul va explica cum se dezvoltă rezistența la antibiotice și care sunt repercusiunile ei în organism. Prof dr Adrian Streinu – Cercel va vorbi și depre antivirale, notând succesul incredibil avut, în România, de tratamentul contra hepatitei C, dar și despre tratamentul contra infecției cu HIV.
Vom afla cu această ocazie care sunt pericolele administrarii neconforme cu planul de tratament a celor două tipuri de medicamente, adică ce pățești când ei prea multe antibiotice sau nu le ei cum trebuie, dar și ce se întâmplă dacă uiți să-ți iei antiviralele la timp.
Nu în ultimul rând, profesorul va prezenta un proiect care își propune să descopere cât de multe antibiotice am deversat în mediul înconjurător, pentru a putea cuantifica impactul lor asupra oamenilor.
Emisiunea va fi transmisă, simultan, luni, 26 august 2019, de la ora 11.00, de DC News și DC Medical, pe paginile de Facebook și canalele de Youtube ale celor două publicații.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.