Până acum în cazul incendiului de la Matei Balș, au fost audiate 5 persoane, este vorba de personal medical, infirmiere și un instalator. Inclusiv pacienți ar putea fi aduși la audieri.
„Cercetările sunt efectuate în cauză de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împreună cu ofițerii de Poliție de la Serviciul Omoruri sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă care a avut ca urmare moartea mai multor persoane. Ca prime activități am efectuat cercetarea la fața locului, au fost ridicate cele 4 cadavre și trimise la Institutul Național de Medicină Legală, iar mâine vor avea loc necropsiile. În cadrul cercetării la fața locului au fost cooptați și specialiștii de la INSEMEX Petroșani pentru a ne lămuri cu privire la împrejurările producerii incendiului.
Cercetarea la fața locului trebuie să fie una foarte minuțioasă, nu se poate termina astăzi. Astăzi am ridicat cadavrele și am făcut o primă evaluare, mâine reluăm tot cu specialiștii de la INSEMEX. (...) Se pare, este posibil să fi fost două explozii ale unor tuburi de oxigen, ulterior, după izbucnirea incendiului. Se pare că a fost întâi un incendiu și apoi au fost două explozii ale unor tuburi de oxigen. Se pare. Urmează să lămurim. În momentul ăsta nu știm de la ce a izbucnit”, a explicat procurorul Alexandru Anghel.
Sâmbătă echipa de cercetare va intra în saloanele afectate și va cerceta minuțios incintele.
„Există camere de supraveghere și au fost ridicate imagini, urmează să fie analizate. În saloane nu există supraveghere video. Nu există nici pe hol”.
Legat de faptul că unul dintre cadavre a fost descoperit mult mai târziu, procurorul a recunoscut că atunci „când s-a intrat la cercetarea la fața locului s-a descoperit acel cadavru, în același salon”.
Din spital, a explicat Alexandru Anghel, „au fost ridicate documente, urmează să fie analizate. E un volum destul de mare de documente ridicate. Nu vă pot spune dacă avea sau nu autorizații, pentru că nu am apucat să verificăm acele documente. Abia le-am ridicat! (...) Personal nu am vorbit cu cei din conducerea spitalului, dacă situația va evolua de asemenea măsură încât audierea lor va fi necesară, atunci îi vom audia, nu vă pot spune acum”.
Procurorul nu a vrut să dezvăluie ce au declarat persoanele deja anchetate, dar a explicat că informațiile sunt importante pentru că „evident, sunt angajații de acolo, ne-au furnizat date pe care le vom folosi, dar nu vă pot spune acum ce au declarat. (...) E incendiu, e ars, sunt stricăciuni (...) Nu vă pot da date despre declarațiile persoanelor audiate”.
Alexandru Anghel a spus că cercetarea la fața locului va dura cel puțin câteva zile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.