Problemele de somn prezic apariția bolii Alzheimer la bătrânețe

Dana Lascu |
Data publicării:
Problemele de somn sunt legate de apariția ulterioară a bolii Alzheimer
Problemele de somn sunt legate de apariția ulterioară a bolii Alzheimer

Problemele de somn pot prezice acumularea în creier de proteine patologice caracteristice Alzheimer (tau și beta-amiloid) mai târziu în viață, conform unui nou studiu realizat cu subiecți bărbați și femei, care a fost publicat în The Journal of Neuroscience. Aceste descoperiri ar putea duce la noi instrumente de diagnostic precoce și la posibila prevenire, prin reglarea somnului, a apariției bolii Alzheimer.

Boala Alzheimer este asociată cu problemele de somn (somnul perturbat) și cu acumularea de proteine tau și beta-amiloid în creier, care pot apărea cu mult înainte de debutul efectiv al tulburărilor de memorie caracteristice acestei forme de demență.

Două tipuri de unde de somn din hipocamp, oscilații lente și axuri de somn, sunt sincronizate la tineri, dar s-au dovedit a deveni necoordonate la bătrânețe. Și aici este, de fapt, problema, au constatat cercetătorii care au publicat un nou studiu, realizat cu subiecți bărbați și femei, care a fost publicat în The Journal of Neuroscience

Când undele din creier se dereglează

(Axurile de somn sunt undele electroencefalografice cu o frecvență de 12 sau 14 cicluri pe secundă care apar în timpul somnului și pot participa la întreținerea somnului. Ele devin mai puțin frecvente odată cu îmbătrânirea).

Matthew Walker, Joseph Winer și colegii lor de la Universitatea California, din Berkeley, au descoperit că o scădere a oscilațiilor lente / sincronizare a axului de somn a fost asociată cu tau mai mare, în timp ce amplitudinea redusă a activității undelor lente a fost asociată cu niveluri mai mari de beta-amiloid.

Cercetătorii au constatat, de asemenea, că o scădere a cantității de somn pe măsură ce îmbătrânești, între vârsta de 50 și 70 de ani, a fost asociată cu niveluri mai mari de beta-amiloid și tau mai târziu în viață.

O investigație simplă ar putea prezice riscul

Acest lucru înseamnă că schimbările în activitatea creierului în timpul somnului și cantitatea de somn în timpul acestor perioade de timp ar putea servi ca un semn de avertizare pentru boala Alzheimer, care să permită îngrijiri preventive timpurii.

„Aceste rezultate sugerează că o noapte de polisomnografie poate ajuta la evaluarea valorilor tau și beta-amiloid și că tratarea deficiențelor de somn în fereastra de timp specifică poate servi la întârzierea progresiei Alzheimer" au notat autorii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel