Primul spital privat preluat de stat să trateze bolnavii de COVID-19. Unde se află

Adisa Codruț |
Data publicării:
Salon de spital FOTO: pexels.com
Salon de spital FOTO: pexels.com

Primul spital privat din țară a fost preluat de autorități să trateze bolnavii de COVID-19. 

Spital privat, COVID-19. Primul spital privat din țară care a fost preluat de stat ca să trateze persoanele infectate de coronavirus este Spitalul Polaris din județul Cluj. La această unitate medicală, coordonată acum de Consiliul Județean Cluj, vor fi primiți 180 de bolnavi. ”Preluarea spitalului este o premieră la nivel național, acesta beneficiind de condiții superioare de izolare și tratament”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj (CJ), Alin Tișe. 

Spitalul se află în localitatea Suceagu, comuna Baciu, în imediata apropiere a municipiului Cluj-Napoca. 

În ce privește spațiile destinate izolării sau carantinării, CJ Cluj a hotărât ca Hotelul „Univers T” să găzduiască până la 80 de români repatriați din Italia. Azi sosesc primele 40 de persoane. ”Numai în ultimele 48 de ore, Consiliul Județean a asigurat 222 de locuri de carantină. Tuturor celor cazați li se vor asigura alimente, medicamente, îmbrăcăminte medicală specifică”, se arată într-o informare a autorităților clujene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate

Gabriel Cotabiță a murit

23 noi 2024, 13:08
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel