Fructele sunt adesea considerate superalimente, bogate în vitamine și minerale esențiale pentru o sănătate optimă. Însă, modul în care le pregătim poate influența semnificativ valorile nutritive.
De la vitaminele hidrosolubile care se pierd la temperaturi ridicate, până la enzimele cu rol fermentativ care devin inactive, gătitul poate transforma fructele dintr-o sursă de nutrienți într-un aliment cu o valoare nutritivă redusă.
Vezi și: Generația Z, cea mai sănătoasă. Dr. Lygia Alexandrescu: Au cel mai corect comportament alimentar
Fructele gătite, lipsă de nutrienți
Dr. Lygiei Alexandrescu, nutriționist acreditat de Comitetul Internațional Olimpic, a explicat, în exclusivitate pentru DC MEDICAL că gătirea fructelor la temperaturi ridicate afectează calitatea nutrienților, în special a vitaminelor hidrosolubile.
Gătirea fructelor în apă, așa cum se întâmplă în cazul compoturilor, poate duce la pierderi considerabile de nutrienți. Vitamina C și vitaminele din complexul B sunt deosebit de sensibile la căldură și apă. Studiile arată că, în funcție de durata și temperatura gătitului, cantitățile acestor vitamine pot scădea semnificativ. Pe de altă parte, compoturile preparate rapid, cu o cantitate redusă de apă, pot păstra mai mulți nutrienți.
"Categoric își pierd din calități, pentru că fructele au vitamine hidrosolubile. La 40 de grade, aceste vitamine se dezactivează, enzimele, la fel, își pierd capacitatea de a fi fermenți și se transformă într-un aliment fără viață.
Au fibre în continuare, creează un bol alimentar foarte benefic pentru digestie, însă, nu mai au funcțiile fermentative, de probiotic. Pierdem vitaminele. Mineralele se mențin, însă doar sodiu și potasiul sunt mai mult prezente. Pierdem vitaminele, le dezactivăm", a explicat dr. Lygia Alexandrescu, nutriționist acreditat de Comitetul Internațional Olimpic, în exclusivitate pentru DC Medical.
Vezi și: Zahărul, efecte nocive. Dr. Radu Țincu: Este una din dependențele greu de eliminat
Prepararea termică a fructelor - FOTO: Freepik@yuliyafurman
Cum să procedăm
O soluție pentru a păstra o parte din nutrienți este coacerea fructelor. Dr. Alexandrescu sugerează că, prin coacerea lor ușoară se poate păstra o cantitate semnificativă din vitaminele din complexul B, esențiale pentru organism.
"Dacă le coacem, facem mere coapte și le lăsăm puțin crocante, își păstrează din vitamine, din B-uri. Practic, B-urile sunt cele necesare", a mai explicat dr. Lygia Alexandrescu, nutriționist acreditat de Comitetul Internațional Olimpic, în exclusivitate pentru DC Medical.
Deși gătirea poate duce la pierderi de vitamine, poate și să îmbunătățească absorbția altor nutrienți. Este esențial să echilibrăm metodele de preparare cu obiectivele nutriționale, având în vedere că o dietă variată și echilibrată rămâne cheia unei vieți sănătoase.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.