Viktor Orban, care are 57 de ani, i-a îndemnat pe cetățenii maghiari să-și învingă rezervele față de vaccinul chinezesc.
„Sunt vaccinat”, a scris Viktor Orban pe pagina sa de Facebook, unde a postat imagini din momentul momentul imunizării cu vaccinul produs de Sinopharm.
Ungaria este singura țară din Uniunea Europeană care folosește vaccinuri din China și din Rusia, în condițiile în care Agenția Europeană a Medicamentului încă nu a autorizat aceste produse.
Autoritățile de la Budapesta au achiziționat cinci milioane de doze de vaccin COVID-19 de la Sinopahrm. Acesta este distribuit în paralel cu vaccinul rusesc Sputnik V.
Potrivit lui Viktor Orban, „vaccinul cel mai bun este cel pe care îl ai cel mai repede”, motiv pentru care țara sa nu se bazează doar pe dozele contractate de Comisia Europeană.
„Dacă vaccinurile nu vin dinspre Bruxelles, trebuie să le obținem din altă parte. Nu ne putem lăsa cetățenii să moară doar pentru că Bruxelles-ul livrează atât de încet dozele”, a spus el.
Oficialii de la Budapesta au criticat constant programul de vaccinare al Uniunii Europene, guvernul lor fiind nemulțumit de ritmul lent al distribuirii dozelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.