Prelevare de organe: trei pacienți au acum o șansă la viață

Adisa Codruț |
Data publicării:
Operație de transplant
Operație de transplant

Trei pacienți aflați pe listele de așteptare pentru transplant au acum o șansă la viață, după ce familia unui tânăr aflat în moarte cerebrală a fost de acord cu donarea organelor acestuia.

O nouă prelevare de organe a avut loc noaptea trecută, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea. Familia unui tânăr de 31 de ani, aflat în moarte cerebrală, a fost de acord să doneze organele acestuia, astfel că alte vieți pot fi acum salvate. „Familia tânărului aflat în moarte cerebrală a decis că suferința se poate preschimba în speranță, iar moartea, în viață. Așa că a fost de acord să doneze organele acestuia și să salveze viețile altor semeni aflați în cumpănă. Mulţumim şi ne înclinăm cu respect în faţa familiei donatorului pentru gestul plin de generozitate şi umanitate”, a scris pe pagina sa de socializare Agenția Națională de Transplant (ANT) din România.

Astfel, trei oameni vor primi șansa la o viață nouă. Transplantul de ficat va fi realizat la Insitutul Clinic Fundeni, iar cele de rinichi la ICUTR Cluj. „Respect şi recunoştinţă tuturor echipelor medicale, precum şi conducerilor acestor unităţi sanitare pentru implicarea şi susţinerea programului naţional de transplant.

Misiunea şi preocuparea noastră de zi de zi este ca pacientul de pe listele de aşteptare să aibă acces în număr cât mai mare la această formă de vârf a practicii medicale care este transplantul”, se mai arată în informarea făcută publică.

„Profesionalismul şi dedicarea echipei ATI şi de coordonare transplant a spitalului bihorean - Dr. Tudorel Sabău, Dr. Ştefan Pataki, Dr. Silviu Turcus, Dr. Carmen Pantiş - au făcut posibil ca azi să putem spune din nou DA pentru VIAŢĂ! Efortul lor a fost preluat de echipele de prelevare ale Institutului Clinic Fundeni (Dr. Guenadiy Vatachki, Dr. Cezar Ioniţă, Dr. Darina Barzan) şi Institutului de Urologie şi Transplant Renal (Dr. Dan Enache, Dr. Andrei Tomuta, Dr. Bogdan Tichil). Un adevărat lanţ al vieții, care începe de la donator și care are ca punct terminus primitorul”, mai arată ANT.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel