Prefectul de Dolj despre italianul cu COVID 19: A intrat în contact cu 50 de oameni. Vrem să luăm legătura cu absolut toți

Adisa Codruț |
Data actualizării: | Data publicării:
Coronavirus
Coronavirus

Prefectul de Dolj a dat declarații marți seara jurnaliștilor legat de italianul bolnav de noul coronavirus. 

Italian, coronavirus. Prefectul județului Dolj, Narcis Purcărescu a declarat jurnaliștilor marți seara, 25 februarie, că din înregistrările video a fost identificată mașina pe care italianul de 71 de ani a închiriat-o și a folosit-o pentru deplasări în Oltenia.

”Mașina a fost închiriată, dar (n. r. ulterior) a fost închiriată după două zile după ce a fost predată firmei de închirieri, or fiind închiriată la două zile, la 48 de ore, nu mai prezintă interes din punct de vedere epidemiologic”, a afirmat prefectul, potrivit digi24.

Acesta a mai precizat că, din ce au reușit să afle, italianul ar fi intrat în contact cu circa 50 de persoane la sosirea pe aeroport, la plecare de pe aeroportul din Craiova, respectiv cu reprezentanții firmei de închiere auto. Prefectul a mai spus că ”nu se știe de unde sunt” aceștia oameni, că au o listă cu nume și prenume și că urmează să primească o altă listă cu CNP-uri de la compania aeriană ca să identifice mai rapid pasagerii din cele două zboruri cu care a călătorit italianul de 71 de ani.

”Asta încercăm acuma. Noi, inițial, am intrat în posesia unei liste în care avem nume și prenume. Acum încercăm să intrăm în posesia unei liste pe care o deține compania aviatică unde ne apare și CNP-ul și pe baza CNP-ului îi identificăm. (...) Ar fi și vreo doi străini la venire”, adaugă prefectul.

Întrebat ce risc există de îmbolnăvire acum, Narcis Purcărescu a spus: ”În momentul de față nu pot să vă spun ce risc există, dar ca și măsură maximală care se poate lua este carantina. (...) Noi mizăm și pe populație, poate o să începem de mâine să vedem poate-l recunoaște cineva pe cetățeanul italian. Asta încercăm. Poate el a mâncat undeva, poate a intrat în vreun magazin, nu știu. Am înțeles că a fost la primărie să-și plătească impozitele că are o firmă în zonă, deci a luat contact și cu salariații din primărie. (...) Vrem să luăm legătură cu absolut toți cu care a intrat în contact”.

Momentan, în județul Dolj sunt sunt 138 de persoane în izolare la domiciliu și 3 persoane în carantină.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel