Povestea ofițerului maritim care s-a întors pe mare la două luni după operația cu robotul da Vinci Xi. Avantajele chirurgiei robotice în cancerul de prostată

DCMedical Team |
Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV

Povestea unui ofițer maritim care s-a întors pe mare la doar două luni după operația salvatoare cu robotul da Vinci Xi. Avantajele chirurgiei robotice în tratarea cancerului de prostată. 

În urma unor analize de rutină, pe care le făcea cu regularitate, Dan, o persoană activă în vârstă de 55 ani, a descoperit că are cancer de prostată în stadiu avansat. Un diagnostic greu de acceptat pentru oricine. Din fericire, o operație realizată la MedLife, cu ajutorul robotului da Vinci Xi, cea mai performantă tehnologie robotică disponibilă la ora actuală în lume, i-a salvat viața fără să fie nevoie de alt tratament oncologic. Și nu doar atât - Dan a putut pleca din spital la patru zile după intervenție și și-a reluat activitatea pe mare în numai două luni de la operația care l-a vindecat de cancer.

De la analize de rutină la diagnosticul de cancer

În anul 2020, Dan, de profesie ofițer electrician maritim în marina comercială, a aflat în urma analizelor de rutină pe care le făcea regulat că nivelul PSA (Antigenul Specific Prostatic) este mult mai crescut decât valorile normale, ceea ce indica faptul că celulele prostatice se comportă neobișnuit.

„Pentru că era nevoie să plec pe mare, am început cu o medicație în timpul voiajului”, povestește el. „Când am refăcut analiza, aceasta era mai mare și am facut un RMN, care a indicat că poate fi un cancer.”

Dan a ajuns la Dr. Cristian Iatagan, medic primar urologie cu supraspecializare în chirurgie robotică în cadrul MedLife Life Memorial Hospital. Medicul a efectuat puncția-biopsie ce a confirmat diagnosticul; după completarea investigațiilor necesare pentru stadializare i-a prezentat pacientului opțiunile de tratament. Dintre acestea i-a propus – și Dan a ales - operația cu robotul da Vinci Xi, date fiind rezultatele oncologice excelente și recuperarea foarte ușoară și rapidă.

„Și a avut dreptate, așa a fost”, spune Dan.

Potrivit medicului, pacientul avea cancer de prostată local avansat. „Particularitatea a constat în faptul că vorbim de un pacient tânăr, în activitate, pentru care nu doar rezolvarea tumorii maligne, ci și recuperarea rapidă și prezervarea funcțiilor biologice, atât cea urinară, cât și cea erectilă, erau extrem de importante”, spune dr. Cristian Iatagan despre acest caz.

Din fericire, după intervenție pacientul nu a necesitat tratament oncologic suplimentar –chimioterapie, hormonoterapie sau radioterapie.

Dr. Cristian Iatagan

De ce apare și cum este depistat cancerul de prostată

Cancerul de prostată este cea mai des întâlnită formă de cancer în rândul bărbaților de peste 50 de ani în Europa, iar frecvența acestei boli crește odată cu înaintarea în vârstă. Aproximativ 1 din 7 bărbați cu vârsta de peste 65 de ani va face boala. Cauzele acestuia nu sunt clare, dar există factori favorizanți, pe lângă vârstă, precum: istoricul familial, obezitatea și dieta bogată în carne.

Există o serie de analize și consulturi medicale care se fac înainte de a se discuta despre posibilitatea unui diagnostic de cancer de prostată:

Testul PSA - este cel mai folosit instrument pentru detectarea unei condiții patologice la nivelul prostatei; este o analiză de sânge ce măsoară nivelul antigenului specific prostatic. O valoare crescută a antigenului indică faptul că celulele prostatice se comportă neobișnuit; acest lucru poate fi cauzat şi de apariția unui cancer de prostată, dar și de alte condiții benigne, cum ar fi infecțiile sau hipertrofia benignă (adenomul) de prostată;

Tușeul rectal - este efectuat de medicul urolog în cadrul consultului urologic și îi permite acestuia să aprecieze, cu ajutorul unui deget, dimensiunea, forma și consistența prostatei;

Explorările imagistice - pot fi recomandate de medicul curant în anumite situații. Ele sunt de mai multe tipuri: ecografia (transabdominală sau transrectală), tomografia computerizată (CT), rezonanța magnetică nucleară (RMN multiparametric de prostată – care are cea mai mare sensibilitate și specificitate dintre acestea pentru evidențierea tumorilor prostatice), scintigrafia osoasă.

Niciunul dintre aceste teste nu confirmă sau infirmă existența unui cancer de prostată. În funcție de rezultatele testelor, coroborate cu vârsta și istoricul familial, medicul urolog va aprecia care este probabilitatea de a avea cancer de prostată.

În situația în care riscul este mare, medicul va indica efectuarea unei puncții - biopsie de prostată (preferabil cu fuziune RMN - ecografie), singurul examen care poate stabili cu certitudine diagnosticul pozitiv de cancer de prostată.

“Cancerul de prostată este vindecabil dacă este diagnosticat precoce și tratabil cu rezultate bune în majoritatea celorlalte cazuri. Din aceste motive, controalele periodice la bărbații cu vârsta de peste 50 de ani sunt esenţiale”, punctează Dr. Iatagan.

Avantajele chirurgiei robotice în cancerul de prostată

„Tratamentul curativ chirurgical al cancerului de prostată este reprezentat de operația numită prostatectomie radicală, care implică îndepărtarea în totalitate a prostatei, a veziculelor seminale și, în anumite cazuri, a ganglionilor limfatici regionali. Prostatectomia radicală poate fi efectuată clasic (deschis) sau minim invaziv, laparoscopic și prin chirurgie robotică”, explică dr. Cristian Iatagan.

Studiile au demonstrat superioritatea chirurgiei robotice pentru tratamentul cancerului de prostată comparativ cu oricare altă metodă chirurgicală – chirurgia deschisă sau laparoscopică, iar prostatectomia robotică este considerată în prezent „standardul de aur”.

Avantajele aduse de tehnologia robotului chirurgical da Vinci Xi se regăsesc, în cazul prostatectomiei robotice, în toate cele trei ținte ale tratamentului:

Limita de rezecție oncologică este extrem de precisă, respectiv siguranța îndepărtării în totalitate a leziunilor canceroase;

Rata de incontinență urinară este foarte scăzută, dependentă și de experiența echipei operatorii. În general, în primele săptămâni după intervenție există o afectare redusă, tranzitorie a continenței urinare care, treptat, se remediază. Majoritatea pacienților operați robotic nu prezintă această complicație postoperatorie.

Rata de disfuncție erectilă este, de asemenea, mult scăzută. Bandeletele neurovasculare implicate în erecție sunt foarte sensibile atunci când se lucrează în apropierea lor și mulți pacienți au o afectare temporară, de aproximativ 6-12 luni după operația clasică de prostatectomie. Chirurgia robotică, prin vizualizarea extrem de clară a câmpului operator și utilizarea unor instrumente miniaturizate foarte precise, care pot fi manevrate foarte delicat, permite protejarea acestor structuri fine, favorizând astfel menținerea erecției după intervenție.

În comparație cu laparoscopia convențională, unde, de obicei, imaginea este proiectată 2D pe un monitor, robotul da Vinci Xi îi facilitează medicului o vizualizare 3D mult mai clară, profundă, mărită de peste 10 ori. “Ai senzația că ești acolo și operezi în corpul pacientului, deși lucrezi minim-invaziv, cu ajutorul robotului. Ai o libertate de mișcare mult mai mare datorită brațelor robotice care se pot roti complet și poți efectua mișcări de o finețe și precizie uimitoare”, spune dr. Iatagan.

„Nu credeam că mă voi simți bine așa repede”

Despre intervenția prin care a trecut Dan, medicul spune că abordul robotic a fost cea mai bună opțiune „datorită multiplelor beneficii oferite – precizia de a scoate toată tumora, recuperarea rapidă și redarea functionalității pacientului.”

Potrivit acestuia, operația a decurs bine, fără complicații; în prima zi post-operator pacientul s-a alimentat singur și s-a mobilizat.

„După două zile de la operație, la sugestia domnului doctor, am început să mă plimb pe holul spitalului și după patru zile am fost externat în condiții foarte bune. Nici eu nu credeam atunci că mă voi simți bine așa repede”, povestește pacientul.

Dan s-a recuperat foarte repede după operație, dovadă fiind faptul că în doar două luni era înapoi pe mare. A plecat pe mare pentru un contract de patru luni și a reînceput să facă sport - alergare ușoară și înot.

„La două luni de la operație, PSA a ieșit 0,0 – nedetectabil, astfel că pacientul a primit acordul pentru a se reintegra profesional”, mai spune dr. Cristian Iatagan.

Acesta este doar unul din numeroasele cazuri oncologice rezolvate cu succes de Dr. Iatagan în cadrul Life Memorial Hospital. Alături de echipa Departamentului de Urologie din Spitalul MedLife, dr. Iatagan Cristian operează atât laparoscopic, cât și asistat de robotul da Vinci Xi, cel mai modern robot chirurgical din România și la nivel mondial.

***

Dezvoltarea departamentului de chirurgie robotică este parte din prima etapă de consolidare a celui mai mare hub medical – MedLife Medical Park. Intervențiile realizate cu ajutorul tehnologiei da Vinci Xi vin în completarea serviciilor integrate de prevenție, wellness și tratamente chirurgicale pe care MedLife le pune la dispoziția pacienților săi în cea mai puternică rețea medicală din România.

Articol susținut de MedLife

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel