Portret de medic militar: sprijinul dat bolnavului înseamnă o vorbă bună și o injecție făcută la timp

Adisa Codruț |
Data publicării:
 Medicul Aurora Fera, medic primar Chirurgie toracică la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” FOTO: Daniela Gheorghe
Medicul Aurora Fera, medic primar Chirurgie toracică la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” FOTO: Daniela Gheorghe

Aurora Fera, medic chirurg la Spitalul Militar din București, spune a înțeles din liceu că „boala aduce durere fizică, neputință și frică".

Medic militar, injecție. „Inițial, a fost dorința bunicii mele (n. r să devin medic). Unii ar fi spus despre ea că era o țărancă săracă și neștiutoare de carte, dar eu care am crescut la lumina blândeții și dragostei ei pot să spun că a fost o femeie cu un suflet uriaș, în care încăpea tot universul", mărturisește Aurora Fera, medic primar Chirurgie Toracică la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila", potrivit unei postări pe Facebook a reprezentanților Spitalului Militar.

A înțeles de pe băncile liceului că „boala aduce durere fizică, neputință și frică și că omul bolnav are nevoie de sprijin, iar asta poate însemna o vorbă bună și o injecție făcută la timp, la fel de mult ca și o intervenție chirurgicală amplă".

Medic militar, injecție: vacanțe în secția de Chirurgie

Aurora Fera a făcut facultatea la Craiova, iar rezidențiatul la București. „În vacanțele de vară, ca să-mi pot cumpăra cărțile pe care mi le doream și de care aveam nevoie, mă angajam într-o secție de Chirurgie", mărturisea medicul chirurg pe Facebook.

„Pasiunea mea în facultate a fost Oncologia. Și la rezidențiat am ales o ramură chirurgicală cu cel mai mare procentaj de pacienți oncologici. Mulți ani mi-am dorit să fac ca a doua specialitate Oncologia. Și acum regret că, poate, nu m-am străduit mai mult că sa-mi împlinesc acest vis. (...) Acum, traversăm împreună, o perioadă în care tehnicile chirurgicale minim-invazive tind să le înlocuiască pe cele clasice, iar un chirurg trebuie să facă față tuturor provocărilor tehnologiilor moderne", afirma medicul Aurora Fera.

Medic militar, injecție: „Nu consider că am facut sacrificii în cariera mea"

De ani buni își împarte viața între familie și spital sau, cum s-a exprimat ea, „între acasă și secțiile chirurgicale". „Nu consider că am făcut sacrificii în cariera mea pentru că, cu fiecare etapă pe care am parcurs-o, m-am îmbogățit sufletește. Un lucru extrem de important în evoluția mea a fost acela că am avut familia alături", spune medicul chirurg.

Este recunoscătoare Spitalului Militar din București pentru că este locul unde s-a format ca specialist și unde - a „găsit o familie care m-a adoptat și în care am beneficiat de ajutorul colegilor din multe specialități medicale".

Consideră că realizările și eșecurile fac parte din viață și că „viața nu se împarte în bun și rău. E viața, pe care trebuie să o trăiești așa cum crezi tu că e mai bine, important este că la sfârșitul fiecarei zile să ști că ai făcut tot ceea ce a ținut de tine". Mai crede că „în războiul cu boala este nevoie și de supereroi, dar și de «soldați», acei medici modești și perseverenți care urmăresc, cu atenție, fiecare detaliu din evoluția stării de sănătate a pacientului și luptă pentru fiecare șansă, indiferent de cât de mică este aceasta".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel