În judeţul Dolj s-au înregistrat, în ultima săptămână, 2.648 cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), 678 cazuri de pneumopatii acute şi 210 cazuri clinice de gripă, din care două au fost confirmate la examenul de laborator cu virus gripal tip AH1 (1 caz) şi AH3 (1 caz).
Potrivit DSP Dolj, din cele 210 cazuri, 64 au fost internate, iar 146 izolate la domiciliu. Cazurile s-au înregistrat la toate grupele de vârstă, fiind forme medii şi uşoare.
"Numărul total al cazurilor de viroze respiratorii şi gripă înregistrat în această săptămână (3.536) este crescut faţă de valoarea înregistrată în săptămâna anterioară (2.099 cazuri) şi este mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut (2.736) şi se încadrează în limitele sezonului. Rata incidenţei în populaţie a cazurilor de IACRS a fost 384,09 la o sută de mii, a pneumopatiilor a fost de 98,34 la o sută de mii, iar a gripei de 30,46 la o sută de mii. Ponderea spitalizărilor din numărul total de cazuri a fost 9,92 %", precizează DSP Dolj, citează agerpres.ro.
Deoarece morbiditatea înregistrată se află în intervalul aşteptat şi există dovada circulaţiei de virusuri gripale în populaţie, DSP Dolj caracterizează săptămâna prin activitate gripală sporadică.
Referitor la vaccinarea antigripală a populaţiei din grupele la risc, până în prezent în Dolj au fost imunizate cu vaccin tetravalent 53.522 persoane, vaccinarea fiind încheiată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.