„Plicatura gastrică este o operație bariatrică ce vrea să fie similară cu cea de micșorare a stomacului. Adică stomacul se micșorează ca și volum, și acest lucru îl realizăm printr-o sutură manuală. Nu vom ajunge niciodată la un volum aât de mic pe care-l realizăm prin excizia, prin rezecția de stomac, unde volumul maxim după operație rămâne undeva pe la maxim 80 de mililitri. În cazul plicaturii gastrice volumul stomacului este undeva pe la 150 de mililitri sau chiar mai mult. Dar ea poate să fie o intervenție chirurgicală care este adresată unor persoane care au obezitate asociată cu modificări ale tensiunii arteriale și nu pot să depășească acest prag psihologic în a scădea, să spunem 15 kilograme, 20 de kilograme. Undeva pe aici este eficiența acestei intervenții chirurgicale și să-și amelioreze condiția legată de bolile asociate”, a arătat Dr. Florin Turcu, medic primar chirurgie generală, cu competențe în chirurgie laparoscopică, de la Spitalul Clinic Sanador, la Interviurile DC News și DC Medical.
Sunt pacienți care pot dezvola complicații
Teoretic, aceasta înseamnă că se coase o parte din stomac. Partea proastă e, că dacă nu respecți la literă indicațiile medicilor, este posibil să pui presiune prea mare pe stomac și aceste cusături să se desfacă.
„Plicatura gastrică poate să fie reversibilă, dar în condițiile în care ne apare o complicație post-operatorie. Sunt cazuri rare în care pacienții după operație au mari dificultăți în a înghiți chiar lichidele, și dacă această situație nu se rezolvă așteptând, perfuzând pacientul, administrând medicație, atunci o soluție este să reintervenim chirurgical și să facem un stomăcel puțin mai larg. Pe de altă parte, în timp, unii pacienți își pot descoase singuri această intervenție chirurgicală nerespectând recomandările medicale și mâncând un volum foarte mare. și atunci, în timp, acele fire de sutură, prin presiunea din interiorul stomacului, sigur că se poate descoase parțial”, a arătat Dr. Florin Turcu.
Specialistul de la Spitalul Clinic Sanador spune că plicatura gastrică nu e considerată o opțiune decât în anumite cazuri, pentru că eficiența ei nu e atât de mare, chiar dacă este mai ieftină și poate din acest punct de vedere să pară mai atractivă.
Nu și-a dovedit supremația
„Operația de micșoare de stomac este în cele mai multe cazuri aleasă. Operația de plicatură gastrică a avut și ea momentul ei de glorie în urmă cu mai mult de 15 ani, când niște studii venite în cadrul organizațiilor de profil, încercau să sugereze că raportul cost / eficiență este favorabil plicaturii. În sensul că este o intervenție chirurgicală mult mai ieftină, pentru că nu se folosește sutura mecanică, care este scumpă, și că rezultatele în numărul de kilograme pierdute sunt undeva comparabile. În Europa, în urma acestor studii, a fost demarat un program important în Cehia, o țară să spunem similară cu a noastră din punct de vedere al resurselor financiare, în care s-au efectuat, într-un centru universitar un număr mare de de operații pentru plicatura gastrică, dar rezultatele au fost în opoziție cu ceea ce se afirma pe studii provenite din Mexic, undeva prin Iran, și atunci sigur că această operație nu a trecut proba timpului din punctul de vedere al raportului cost/eficiență. Dar pentru anumite persoane, care au de slăbit mai puțin, undeva între 20-25 de kilograme, cam asta este eficiența maximă a unei plicaturi, și care sunt doritoare în schimbarea comportamentului alimentar, și suntem ajutați în tratamentul, lor de un medic psiholog, în primul rând, și un doctor nutriționist, ea ei pot să obțină rezultate scontate și cu o astfel de intervenție chirurgicală, mai ieftină și antrenează, să spunem, un risc din perspectiva complicațiilor post-operatorii mai redus decât al operației de micșorare de stomac”, a detaliat Dr. Florin Turcu.
Cât de periculos poate fi inelul gastric, ultimul tip de operație bariatrică și cât de mult poți slăbi de fapt cu el, aflați din VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.