5 plante care-ți curăţă plămânii

Giorgiana Croitoru |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto: Pexels @Anna Shvets
Foto: Pexels @Anna Shvets

Care sunt plantele care-ți curăță plămânii.

Poluarea atmosferică, fumatul şi bolile respiratorii pot afecta sănătatea pulmonară. Unele remedii din plante sunt benefice pentru ameliorarea sănătăţii pulmonare.

Nalba-mare

Această plantă are acţiune emolientă, expectorantă şi antiinflamatoare a aparatului respirator. Nalba-mare este recomandată în inflamaţiile căilor respiratorii. Consumată de trei ori pe zi, ca infuzie sau macerat la rece, nalba-mare ameliorează mucoasele pulmonare iritate.

În bronşită, remediile cu nalba-mare au efect calmant, emolient, deoarece planta conţine mucilagii. Poţi folosi atât frunzele şi florile, cât şi rădăcinile plantei. Din cele dintâi prepari o infuzie. Ai nevoie de 1 linguriţă de flori şi frunze uscate, mărunţite şi 250 ml de apă fiartă în care le laşi la infuzat. Bea 2 căni de infuzie pe zi. Din rădăcini preparară un macerat la rece. Îţi ajunge 1 linguriţă de plantă la 1 cană cu apă. Le laşi o oră la temperatura camerei alături de 1 vârf de cuţit de bicarbonat. Apoi, strecori, îndulceşti şi bei câte puţin de-a lungul zilei. Leacul este indicat şi în laringită.

Mentă

Graţie acţiunii antiinflamatoare şi antibacteriene, menta aduce beneficii în obstrucţia căilor respiratorii. Potrivit unui studiu, uleiul esenţial de mentă poate fi util în caz de bronşită şi tuse. Pentru că are efect antimicrobian, menta ameliorează infecţiile respiratorii. În răceală, gripă, sinuzită, bronşită, astm, tuse, se poate administa ulei esenţial de mentă. Adulţii pot lua 3-5 picături de ulei esenţial de mentă cu miere, de 3 ori pe zi.

Cimbru

Plantă cu acţiune antibacteriană, cimbrul poate aduce alinare în caz de obstrucţie a căilor respiratorii. Cimbrul facilitează expectoraţia, susţine sănătatea tractului respirator superior şi are acţiune calmantă în iritaţiile gâtului sau ale faringelui. Se poate consuma sub formă de infuzie, de 2-3 ori pe zi, nu mai mult de 3 luni.

Astmul, pneumonia şi infecţiile respiratorii care se repetă se pot trata cu ulei volatil, câte 2-3 picături, diluate în 100 ml apă caldă. Se lasă la infuzat 5 minute. Remediul are efect antibiotic şi ajută la dilatarea bronhiilor, uşurând respiraţia. 

Eucaliptul

Această plantă este renumită pentru acţiunea benefică în problemele aparatului respirator. Eucaliptul ajută în caz de iritare a faringelui şi a gâtului şi în nas înfundat. Se pot consuma 3 căni pe zi de ceai din frunze de eucalipt.

Plămânărica

Remediu cu rol expectorant şi antiseptic la nivelul bronhiilor, plămânărica ajută la calmarea episoadelor de tuse, contribuie la reducerea răguşelii, prin fluidizarea secreţiilor bronşice şi favorizează expectoraţia.

Se consumă sub formă de infuzie, care se obţine din 2 linguriţe de frunze la 200 ml de apă clocotită. Se beau 2-3 căni pe zi, potrivit clicksănătate.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel