Bioenergoterapeutul Lidia Fecioru a vorbit despre o nouă plantă cu puteri uimitoare pentru sănătatea noastră.
Potrivit ei, această plantă, care se găsește foarte ușor, peste tot, ne menține sănătoși.
"Se dă hreanul pe răzătoarea măruntă, se bagă într-o sticlă de jumătate de litru și se adaugă vodcă sau alcool. Și se face o mixtură. Se poate lua dacă ne dor dinții, e foarte bună de făcut gargară și de clătit gura pentru că ține loc de antibiotic.
De multe ori, așa se poate opri o infecție în cavitatea bucală.
Chimenul negru, calmantul natural bun chiar și pentru COVID. Cum se consumă și ce afecțiuni tratează
Mai putem folosi frunzele de hrean, le înmuiem în apă caldă și le punem pe ceafă, pe genunchi. Ciupește puțin, dar nu doare. Scoate sărurile din organism.
Rădăcina de hrean e foarte bună pentru cistite. Ceaiul se face astfel: o lingură de hrean ras se pune pentru un pahar de apă și se fierbe cinci minute la foc mic. Se acoperă și se lasă 10 minute, apoi se bea câte trei patru pahare pe zi în caz de cistită acută", a declarat Lidia Fecioru, la Antena 3.
În plus, compușii chimici ce se regăsesc în această rădăcinoasă conferă hreanului mirosul specific, dar și gustul caracteristic.
O linguriță de hrean preparat, adică rădăcina dată pe răzătpare și păstrată în oțet, sare ori zahăr, conține 7 calorii, sub 1 gram de proteine, sub un gram de grăsimi, 2 grame de carbohidrați, 0,5 grame fibre. De asemenea, hreanul conține și mici cantități de calciu, potasiu, magneziu, acid folic și alți micronutrienți.
Ce beneficii are hreanul
Hreanul a fost folost în medicina tradițională, în numeroase remedii, fie ca extract, sub formă de ulei, fie sub formă uscată sau de rădăcină proaspătă.
Posibil remediu pentru migrene - Unii sunt de părere că ar putea fi un remediu pentru migrenă și se crede că datorită capacității sale de a îngusta vasele de sânge, hreanul ar putea fi de ajutor în tratarea migrenelor, însă nu există studii clinice care să susțină folosirea hreanului pentru acest tip de durere de cap.
Are proprietăți antibacteriene - Uleiul care este eliberat atunci când rădăcina de hrean este tăiată poate avea puternice proprietăți antibacteriene. Studiile sugerează că hreanul poate să lupte contra unor bacterii periculoase, cum ar fi E. coli, H. pylori și Salmonella.
Poate contribui la menținerea sănătății sistemului respirator - Consumul de hrean, după cum se știe, determină o senzație ca de arsură la nivelul sinusurilor, nasului și gâtului, iar din acest motiv, este folosit pentru a calma simptomele răcelilor si pentru a ameliora problemele respiratorii.
Ce contraindicații are hreanul
Hreanul nu este însă recomandat copiilor sub 4 ani, deoarece ar putea cauza probleme digestive. De asemenea, nu este recomandat consumul, în cantități mari, de către femeile însărcinate sau care alăptează. Pentru că hreanul poate irita sistemul digestiv, nu se recomandă folosirea lui la persoanele cu ulcer la stomac, la pacienții cu boli inflamatorii intestinale, la cele cu infecții sau alte afecțiuni ale tractului digestiv.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.