Plămâni. Legătura neștiută cu bolile cardiovasculare și înălțimea

Florina Pop |
Data actualizării: | Data publicării:
Viața la altitudine
Viața la altitudine

O legătură dintre riscul mare de boli cardiovasculare și oamenii mici de înălțime a fost descoperită de cercetători. Răspunsul stă în sănătatea plămânilor.

Cercetători de la Universitatea Queen Mary din Londra au observat că există o asociere între statura mai scundă a oamenilor, riscul mai mare de boli de inimă și plămâni, se arată pe sciencedaily.com.

Aceștia au analizat 800 de locuri în genomul uman – cunoscute ca asociate cu înălțimea – și au evaluat datele care sugerează că o înălțime mai mică ar crește riscul de apariție a diabetului de tip 2 și a bolilor coronariene. Nu au găsit, însă, nicio dovadă că ar fi vreo legătură între înălțime și riscul de diabet zaharat de tip 2. După ce au luat în considerare și indicele de masă corporală s-a observat o relație cauzală între înălțime și riscul bolilor cardiace.

S-a trecut apoi la analizarea mai multor factori de risc pentru boala cardiacă - colesterolul, trigliceridele, tensiunea arterială, procentul de grăsimi și parametrii socio-economici, inclusiv educația și veniturile. Rezultatele au demonstrat că acestea reprezintă doar o mică parte din efectul înălțimii asupra inimii riscul bolii. Funcția (sănătatea) plămânilor a constituit cea mai mare parte a acestui efect.

„Înțelegerea relației cauzale din spatele unei observații precum relația dintre înălțimea adulților și riscul bolilor cardiace este importantă în avansarea cunoștințelor despre boală și are potențialul de a se îndrepta către intervenții în stilul de viață care pot avea impact asupra prevenirii bolilor. Rezultatele noastre sugerează că avem nevoie să evaluăm funcția pulmonară alături de înălțimea cuiva ca să avem o manieră mai bună în a prezice riscul lor în dezvoltarea bolilor de inimă", afirmă Eirini Marouli de la Universitatea Queen Mary din Londra, citată de sciencedaily.com.

Autorul principal al studiului, profesorul Panos Deloukas de la universitatea britanică amintită, le recomandă oamenilor mici de înălțime să facă mișcare, să nu fumeze și să evite un stil de viață sedentar.

Infarctul este unul dintre cele mai frevente cauze de moarte din lume: 1 din 6 bărbați, respectiv 1 din 10 femei mor din cauza bolilor de inimă.

Studiul britanicilor a fost publicat în revista Communications Biology și poate fi citit AICI.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel