Picior diabetic, 14 amputații pe zi în rândul diabeticilor din România

Durerile de picioare pot fi ameliorate cu ortezele găsite în magazin
Durerile de picioare pot fi ameliorate cu ortezele găsite în magazin

Un român din zece suferă de diabet, dar jumătate dintre persoane nu știu că au această boală. Prevalența este mai ridicată decât cea la nivel global, unde o persoană din 11 este afectată de diabet. Piciorul diabetic este una dintre complicațiile bolii, care afectează 15 până la 25% dintre pacienții diabetici.

Costurile cu îngrijirea persoanelor cu picior diabetic sunt de 5 ori mai mari decât la persoanele fără ulcerații, avertizează Asociația Română de Podiatrie, care susține că piciorul diabetic este o povară financiară. În jur de o treime din costurile asociate diabetului sunt generate de îngrijirea persoanelor cu ulcerații la nivelul picioarelor, cel mai mare risc de a dezvolta aceste complicații avându-l persoanele din categoriile cu vârsta mai ridicată, care au diabet de mult timp, au hipertensiune, retinopatie diabetică și care au fost sau sunt fumătoare.

Ulcerațiile apar în urma rănilor, loviturilor, care trec neobservate, din cauza deteriorării sensibilității nervoase în urma expunerii prelungite la valori ridicate ale glicemiei și la alți factori de risc. Vindecarea este mult mai dificilă decât în mod normal, de aceea este esențial să fie tratate de către un specialist în podiatrie. În lipsa unei îngrijiri corespunzătoare, ulcerațiile pot avea o evoluție nefavorabilă și pot conduce la amputații.

În lume, o amputație la fiecare 30 de secunde

Monitorizarea atentă a picioarelor și controlul strict al glicemiei reduc riscul complicațiilor severe la nivelul picioarelor persoanelor cu diabet, însă românii se duc greu la medic și mai greu la podiatru, o meserie nou apărută în România și cu puțini specialiști.

În lume, la fiecare 30 de secunde are loc o amputație a unui membru inferior din cauza diabetului, iar în țara noastră se fac 14 astfel de amputații pe zi, în condițiile în care acestea ar putea fi prevenite printr-un screening sistematic, prin evaluarea riscului de picior diabetic, educație și o îngrijire completă și eficientă.

 „Dacă ne referim la afectarea picioarelor, consecințele pot fi foarte severe, dacă nu există o monitorizare atentă, în principal din partea persoanei cu diabet. Atunci când apare deteriorarea sensibilității nervoase, auto-examinarea picioarelor este obligatorie. Orice rană cât de mică, dacă nu este observată și nu este tratată corespunzător înseamnă un risc crescut de ulcerație și, prin urmare, de amputații. De aceea, dacă avem în familie cazuri de diabet, trebuie să urmărim ca diabetul să nu fie neglijat, iar recomandările medicului să fie respectate întocmai”, a declarat conf. dr. Ioan Andrei Vereșiu, medic diabetolog și președinte al Asociației de Podiatrie.

Studiile arată că în urma unei amputaţii majore, 50% dintre pacienţi vor avea o nouă amputaţie la celălalt picior, în următorii 2 ani. Datele globale arată că peste 6 din 100 de persoane cu diabet au obstrucții ale arterelor periferice – o complicație cronică la nivel macrovascular, care este principala cauză de amputații non-traumatice în lume.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel