Un spital din SUA și 10 angajați ai săi au stârnit panică generală pentru cel puțin 450 de pacienți.
O acțiune colectivă în justiție a celor cel puțin 450 de pacienți a fost depusă după ce aceștia au fost informați cu privire la posibila lor expunere la HIV și hepatită.
Potrivit acuzațiilor, administrarea neglijentă a medicamentelor intravenoase în timpul procedurilor de endoscopie efectuate între 14 iunie 2021 și 19 aprilie 2023 la Salem Hospital, un spital aflat aproape de Boston, a creat un "risc crescut de expunere la aceste infecții dăunătoare, cu consecințe semnificative și amenințătoare de viață", conform acțiunii depuse la Curtea Superioară.
Pacienților li s-a comunicat în luna noiembrie că au fost expuși la aceste două virusuri, dar ar putea dura luni sau chiar ani pentru a determina dacă s-a produs infecția.
Avocații afirmă că reclamanții pot "suferi leziuni permanente", împreună cu "anxietate extremă și scădere a calității vieții".
Foto: Freepik @WhoisDanny
Pacienții afectați de această vestecer daune financiare pentru a compensa tulburările în relații, creșterea facturilor medicale și orice terapie pentru sănătatea mentală necesară.
Potrivit Medscape, până în prezent, nu există dovezi de infecții rezultate din acest incident.
Informarea pacienților potențial afectați a început după ce spitalul a fost informat, la începutul acestui an, despre o "practică izolată" care ar fi putut duce la transmiterea virală, potrivit unei declarații a Mass General Brigham, dar nu există până în prezent nicio dovadă că ar fi existat infecții rezultate în urma acestui incident.
"Ne cerem scuze sincere celor care au fost afectați și ne menținem angajamentul de a oferi asistență medicală de înaltă calitate și plină de compasiune comunității noastre", au transmis reprezentanții spitalului.
Pacienții afectați pot contacta o linie directă cu personal medical pentru întrebări și pot primi screening gratuit pentru depistarea celor două boli, conform informațiilor oficiale ale spitalului.
Totuși, este important de menționat că atât hepatita B, cât și hepatita C pot fi tratate cu medicamente antivirale, iar hepatita C este vindecabilă în 95% dintre cazuri, în timp ce HIV-ul, deși nu este vindecabil, poate fi gestionat cu terapie antiretrovirală.
Ce ar fi fost dacă se întâmpla în România?
Foto: Freepik @BillionPhotos
Dacă ar apărea un caz similar în România, ar putea exista o serie de consecințe și acțiuni, dar mai ales: haos general, generat de multe teorii ale conspirației, multă discriminare, informații eronate și o lipsă și mai mare de încredere în sistemul medical.
În ultimii ani, România s-a confruntat cu o creștere alarmantă a teoriilor conspirației, o informare precară a populației și o lipsă semnificativă de încredere în sistemul medical. Aceste aspecte au dus la consecințe grave, inclusiv apelul tardiv la asistență medicală și ignorarea noțiunii esențiale de screening.
Nu mai e un secret și probabil să fiecare dintre noi știe pe cineva care știe pe altcineva prins în vârtejul teoriilor conspirației, care vizează adesea vaccinurile, tratamentele medicale și chiar pandemia în sine, să nu mai spunem și de infecțiile nosocomiale.
O altă problemă semnificativă în societatea românească este nivelul scăzut de informare și încredere în profesioniștii din domeniul medical. Mulți oameni aleg să se bazeze pe informații neconfirmate și surse nesigure, ignorând sfaturile experților în sănătate. Această lipsă de încredere poate duce la întârzieri în accesarea asistenței medicale.
Ce s-ar mai întâmpla dacă România ar avea un astfel de caz ca al celor din SUA?
Păi, apelul tardiv la asistența medicală, pentru că mulți oameni aleg să ignore simptomele timpurii ale bolilor și să caute ajutor medical doar atunci când starea lor de sănătate este critică. Această atitudine poate afecta negativ șansele de tratament eficient și poate pune în pericol viața pacienților.
Și poate trei aspecte importante în cazul în care s-ar întâmpla ceva de genul: lipsa screening-ului, teama de a recunoaște că poți avea o astfel de problemă și teama de a nu afla alții că ai o problemă și, evident, stigmatizarea, discriminarea, marginalizarea pacienților de către familie și societate.
Vorbind despre screening, în România, mulți oameni nu înțeleg necesitatea efectuării regulate a testelor preventive pentru depistarea timpurie a bolilor. Nu cunoaștem noțiuni importante precum: PREVENȚIA și EDUCAȚIA.
Această lipsă de interes pentru prevenirea și depistarea bolilor contribuie la diagnosticarea târzie a unor afecțiuni care, dacă ar fi detectate mai devreme, ar fi fost mai ușor de tratat și ar duce la eradicarea bolilor sau măcar oprirea răspândirii lor.
Boli precum hepatita sau HIV pot fi ușor răspândite către alte persoane dacă nu sunt ținute sub control, sub tratament. Ori teama de a recunoaște că poți avea o problemă și lipsa de informare și testare pot degenera, mai ales într-o țară în care educația pentru sănătate este multă scăzută.
Mai multe despre HIV și hepatite ne-au vorbit Marinela Debu, președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH) și Liana Velica, expert ARAS, Asociația Română Anti-SIDA. Puteți urmări emisiunea în VIDEO sau puteți citi mai multe pe www.dcmedical.ro
Nu rata:
Marinela Debu ne-a declarat că medicamentele pentru hepatita, HIV și TBC au fost aprobate în România abia acum câteva zile, după mai bine de un an de presiuni la nivelul autorităților.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.