Peste 10.000 de pacienți cu afecțiuni la ochi, tratați în 2018 la SUUB

Dana Lascu |
Data publicării:
Cu ajutorul keratografului se realizeaza topografia corneeana. FOTO: SUUB
Cu ajutorul keratografului se realizeaza topografia corneeana. FOTO: SUUB

Peste 10.000 de pacienți au fost diagnosticați și tratați în anul 2018 în Clinica de Oftalmologie din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București. S-au făcut peste 2.000 de intervenții chirurgicale ale polului anterior și posterior, printre care: chirurgia cataractei, glaucomului, strabismului sau chirurgia dezlipirii de retină.

„În Clinica de Oftalmologie din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București există echipamente medicale de top, comparabile cu cele din centrele europene de prestigiu, cu ajutorul cărora medicii noștri pot realiza intervenții dintre cele mai complicate”, a declarat dr.Adriana Nica, managerul Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB).

Clinică dotată cu aparate de utimă generație

În cadrul Clinicii de Oftalmologie există câteva aparate care sunt printre cele mai noi la nivel național. Este vorba despre: OCULAR RESPONSE ANALYSER, acesta fiind singurul instrument din lume capabil să măsoare histerezisul cornean (CH), factorul de rezistență corneană (CRF), indicatori ai proprietăților biomecanice ale corneei, KERATOMETRU 5 M, care realizează topografie corneeană.

Acest aparat măsoară, totodată disfuncția glandelor meibomius, măsoară timpul de rupere al filmului lacrimal- noninvaziv, măsoară roseața oculară legată de vascularizația corneei, realizează imagini live ale permeabilității canalelor nazolacrimale și realizează imagini live la colorația cu fluoresceină a polului anterior. MICROSCOPUL CONFOCAL reprezintă și el o noutate, permițând vizualizarea întregii structuri a corneei, cu prezentarea structurilor în vivo, un fel de examen histologic „live”.

Totodată, în cadrul Clinicii de Oftalmologie de la SUUB există APARATUL CROSSLINKING AVEDRO cu care se pot realiza intervenții pentru keratoconus și alte afecțiuni ale polului anterior și TEAR LAB, care reprezintă o inovație în diagnosticul alterărilor filmului lacrimal, masurând osmolaritatea acestuia.

Ce afecțiuni ale ochilor pot fi tratate la SUUB

„În cadrul Centrului de Diagnostic și Tratament al Polului Anterior diagnosticăm și tratăm sindromul de ochi uscat, keratitele și ulcerele corneene care reprezintă un subiect de interes și o patologie frecventă în România. Tot o noutate sunt: diagnosticul și tratamentul degenerescențelor și distrofiilor corneene, ortokeratologia (tratament de remodelare corneeană noninvazivă). În clinică ne ocupăm și de diagnosticul și tratamentul keratoconusului, diagnosticul și tratamentul afecțiunilor sclerei, diagnosticul și tratamentul afecțiunilor conjunctivei și nu în ultimul rând diagnosticul și tratamentul tumorilor suprafeței oculare, pregătind în viitor și o echipă de transplant de țesuturi ocular”, a declarat prof. Dr. Liliana Voinea, șeful Clinicii de Oftalmologie din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel