Pericolele folosirii tehnologiei de înaltă calitate împotriva răspândirii COVID-19

Adisa Codruț |
Data actualizării: | Data publicării:
Eticheta de securitate va putea fi citită cu telefonul mondial
Eticheta de securitate va putea fi citită cu telefonul mondial

Tehnologii concepute pentru a combate răspândirea COVID-19 sunt folosite în toată Europa, inclusiv aplicaţii de localizare la camere cu infraroşu care constituie o ameninţare la adresa drepturilor digitale individuale şi a intimităţii.

Utilizarea unor tehnologii de ultimă oră pentru prevenirea răspândirii COVID-19, în ciuda urgenţei determinate de pandemie, necesită o supraveghere adecvată şi nu trebuie grăbită, se arată în raportul emis de AlgorithmWatch din Germania, un grup specializat în drepturi digitale, şi Fundaţia Bertelsmann. În cadrul cercetării au fost analizate tehnologia utilizată pe teritoriul a 16 ţări europene, inclusiv aplicaţii telefonice pentru urmărirea contacţilor virali, sisteme de recunoaştere facială care scanează distanţarea fizică în mulţimi şi camere cu infraroşu care măsoară temperatura corporală. 
''Asigurarea sănătăţii publice poate şi trebuie să fie compatibilă cu controale democratice'', a spus Fabio Chiusi, manager de proiect la AlgorithmWatch, citat într-un comunicat, acesta adăugând că ''poate fi folosită pentru a justifica adoptarea neesenţială a unor instrumente şi politici care riscă să submineze drepturile omului''.

Multe instrumente promovate drept arme în lupta împotriva virusului nu au fost testate riguros, în special pentru utilizarea în cadrul unei pandemii, se mai menţionează în raport. Procentul de eroare în ceea ce priveşte sistemele de recunoaştere facială creşte cu 50% când oamenii poartă măşti faciale, potrivit unui studiu recent realizat de Institutul Naţional de Standarde şi Tehnologie din Statele Unite. Tehnologia de imagistică termică concepută pentru detectarea febrei este, de asemenea, predispusă la erori, totuşi astfel de scanere sunt rapid puse în utilizare în supermarketuri, stadioane şi muzee europene, se arată în raportul AlgorithmWatch şi Bertelsman, potrivit Agerpres.

În Franţa, camerele cu infraroşu sunt utilizate în şcoli publice şi primării pentru a măsura temperatura corporală a persoanelor, în timp ce oraşul italian Como a instalat zeci camere de recunoaştere facială pentru a monitoriza mulţimile pentru eventuale încălcări ale regulilor privind distanţarea fizică.

Spectatorii evenimentelor sportive din Spania sunt scanaţi de un sistem care detectează orice persoană cu o temperatură corporală de peste 37 de grade Celsius, precizează raportul. Unele guverne europene nu iau în considerare recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii conform cărora tehnologia de monitorizare COVID este voluntară, se precizează în documentul citat de Thomson Reuters Foundation.

În Polonia, cetăţenii sunt obligaţi să descarce o aplicaţie guvernamentală care utilizează geolocaţia şi recunoaşterea facială pentru punerea în aplicare a ordinelor de carantină. De asemenea, raportul a atenţionat împotriva sistemului propus de ''paşaport de imunitate'', conform căruia oamenii ar putea obţine un certificat sau să demonstreze unei aplicaţii că nu sunt contaminaţi cu acest virus. Astfel de sisteme, testate în Marea Britanie şi în Estonia, ar putea conduce la discriminare şi excludere, mai ales dacă autorităţile sau angajatorii ar avea acces la conţinutul paşapoartelor, se notează în raport.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel