Paula Coman, Antibiotice: Valoarea economică a medicamentelor a fost dusă în derizoriu

Florina Pop |
Data actualizării: | Data publicării:
Paula Coman, director economic la Antibiotice Iași FOTO: DC Media Group
Paula Coman, director economic la Antibiotice Iași FOTO: DC Media Group

Invitată la al doilea forum HEALTH ROMÂNIA: Piața Medicamentelor din România, în fața unor provocări. Se pregătesc schimbări majore", Paula Coman, director economic la Antibiotice, fabrica românească de medicamente din Iași, a vorbit despre valoarea economică pe care o au medicamentele.

Paula Coman, directorul economic al Antibiotice, a vorbit la al doilea forum „HEALTH ROMÂNIA: Piața Medicamentelor din România, în fața unor provocări. Se pregătesc schimbări majore", organizat de trustul de presă DC Media Group, din care fac parte DC News, DC Business și DC Medical, despre valoarea pe care o au medicamentele în România și ce înseamnă numeroasele taxe din această industrie.

Aceasta a declarat că medicamentele, în tot procesul de producție până la pacient, au o valoare terapeutică și una economică.

Dacă pe prima nu o contestă nimeni, despre cea economică directorul a afirmat că "a fost dusă în derizoriu pentru că s-a aplicat prețul cel mai mic din Europa. Peste asta, este cea mai mare taxă pe care o poate duce. Eu nu știu altă industrie care să aibă suprataxare peste toate celelalte taxe. E vorba de 25-26%; depinde cum ies calculele la Casa Națională (n. r. de Asigurări de Sănătate)".

Iar, adaugă Paula Coman, "peste asta este reglementarea UE cu serializarea care a dus la o grabnică utilizare de fonduri în zona investițională, cu costuri mare și în practicarea serializării foarte rapid; ceea ce duce la o limitare ca să nu zic o scădere dramatică a marjelor producătorilor".

Discursul acesteia s-a încheiat cu un mesaj adresat autorităților: "Producătorii susțin clawback-ul în totalitate, producătorii susțin investiția, producătorii au cele mai mici prețuri. Am ajuns la nivelul lui Antibiotice taxa să fie mai mare decât profitul generat într-un an. Este un moment de reflecție pentru administrație".

Cum ar trebui calculate prețurile la medicamente, vezi în video: 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel