Patriciu Achimaş-Cadariu: Testarea pacienţilor oncologici este bine-venită

Angela Sabău |
Data actualizării: | Data publicării:
Teste Covid-19
Teste Covid-19

Directorul medical al  Institutului Oncologic din Cluj-Napoca, Patriciu Achimaș-Cadariu, crede că testarea pacienților oncologici pentru COVID-19 este bine-venită.

Directorul medical al Institutului Oncologic din Cluj-Napoca (IOCN), Patriciu Achimaş-Cadariu, a declarat că decizia Ministerului Sănătăţii de a testa pentru COVID-19 pacienţii oncologici este bine-venită.

El a precizat că IOCN a început aceste testări în urmă cu peste o săptămână, citează agerpres.ro. „Consider că este o măsură normală şi extrem de binevenită în acest context. Noi, la Institutul Oncologic din Cluj, am fost primii care am avut această poziţie în raport cu pacienţii noştri, în primul rând pentru a-i proteja, pentru a-i proteja în faţa tratamentelor oncologice şi pentru a nu întrerupe nicicum activitatea. În acelaşi timp, testându-ne şi personalul, am făcut acest lucru pentru a putea face tratamentele pacienţilor noştri în siguranţă şi pentru ca şi personalul să se simtă în confort în raport cu provocările acestei perioade”, a spus Patriciu Achimaş-Cadariu.

El a adăugat că mai trebuie ca toate cazurile de COVID-19 să fie raportate.

"Dincolo de testare, cred că foarte corect este să raportăm aceste cazuri, fiindcă este singura variantă în care nu ne furăm căciula şi ne protejăm unii pe ceilalţi ca membri ai aceleiaşi societăţi. Cu siguranţă, în acest moment, la nivelul la care a ajuns răspândirea virusului în populaţie, sunt şi alte cazuri, asimptomatice, care, nefiind testate, n-are cum să fie puse în evidenţă. E vorba de întreaga populaţie şi, pe cale de consecinţă, evident că şi în unităţi medicale", a mai spus Patriciu Achimaş-Cadariu.

Ministerul Sănătăţii a aprobat creşterea numărului de persoane testate pentru infecţia cu noul coronavirus, fiind incluse categorii de pacienţi cu risc mare de forme severe şi deces, printre care şi pacienţii oncologici asimptomatici aflaţi în curs de chimioterapie (de două ori pe lună) şi pacienţii oncologici asimptomatici înainte de intervenţii operatorii sau manevre invazive.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel