Un nou studiu condus de o echipă de cercetători de la Spitalul Brigham and Womens și de la Institutul de Tehnologie Massachusetts a constatat că marea majoritate a medicamentelor prescrise cel mai frecvent în S.U.A. conțin cel puțin un ingredient inactiv capabil să provoace reacții adverse / alergice.
90% dintre medicamente conțin un ingredient alergic
Cunoscute ca ingrediente inactive, aceste componente sunt adăugate pentru a îmbunătăți gustul, valabilitatea, absorbția și alte caracteristici ale unui medicament, dar autorii au descoperit că mai mult de 90% din toate medicamentele orale testate conțin cel puțin un ingredient care poate cauza alergii sau simptome gastro-intestinale la persoane sensibile.
Astfel de ingrediente includ lactoză, ulei de arahide, gluten și coloranți chimici, la care poți dezvolta intoleranțe sau alergii. Rezultatele acestui studiu au fost publicate online în jurnalul Science Translational Medicine.
„Când ești un clinician, ultimul lucru pe care vrei să-l faci este să prescrii un medicament care ar putea provoca o reacție adversă sau o reacție alergică la un pacient", a spus autorul corespondent dr. C. Giovanni Traverso, un gastroenterolog din Divizia de Gastroenterologie la Brigham și de la Departamentul de Inginerie Mecanică la MIT.
„Acest proiect a fost inspirat de un eveniment din viața reală în care unui pacient cu boala celiacă i-a fost prescris un medicament, iar formula pilulei pe care au luat-o de la farmacie a avut gluten în ea. Am vrut să înțelegem problema și să o descifrăm pentru a caracteriza întregul univers al ingredientelor inactive din mii de medicamente".
Traverso a colaborat cu cercetatorul de date biochimice dr. Daniel Reker, rezidentul în medicină internă dr. Steven Blum, John Fanikos directorul executiv al Brigham și altii, pentru a analiza datele privind ingredientele inactive găsite în 42.052 de medicamente administrate pe cale orală care au în conținut mai mult de 354.597 de ingrediente inactive.
Componentele inactive sunt definite ca substanțe care se adaugă la formula medicamentului, dar nu sunt destinate sau nu se așteaptă de la ele să aibă un efect biologic sau terapeutic direct. Deși astfel de ingrediente au fost testate pentru siguranță la nivel de populație, diferite rapoarte de caz au sugerat că ingredientele inactive pot provoca reacții adverse la persoanele care suferă de alergii sau intoleranțe.
La ce ingredient poți face reacție alergică
„Ceea ce este cu adevărat frapant cu privire la acest set de date este complexitatea sa", a spus Reker. „Există sute de diferite versiuni de pastile sau capsule care livrează același medicament folosind o combinație diferită de ingrediente inactive, ceea ce evidențiază cât de complicate sunt alegerile posibile ale ingredientelor inactive, dar sugerează de asemenea că există o oportunitate în mare măsură neexploatată astăzi de a selecta în mod specific cea mai potrivita versiune a unui medicament pentru un pacient cu sensibilități neobișnuite".
Echipa a descoperit un total de 38 de ingrediente inactive care au fost descrise în literatură că ar putea provoca simptome alergice după administrarea orală. Autorii raportează că 92,8% din medicamentele pe care le-au analizat conțin cel putin unul din aceste ingrediente inactive. Mai exact, aceștia raportează:
- Aproximativ 45% din medicamente conțin lactoză;
- Aproximativ 33% din medicamente conțin un colorant alimentar;
- În timp ce doar 0,08% din medicamente conțin ulei de arahide, pentru anumite medicamente - cum ar fi progesteronul - există puține alternative care nu conțin acest ingredient inactiv.
Urticarie, dificultăți de respirație sau anafilaxie
Autorii observă că ingredientele inactive pot provoca o reacție adversă prin intermediul unei alergii (răspuns histaminic care poate declanșa urticarie, dificultăți de respirație și / sau anafilaxie) sau intoleranță, în care dificultatea de absorbție a unei substanțe poate provoca simptome gastro-intestinale. Nu este clar ce cantitate de ingredient este necesară pentru a declanșa o reacție la persoanele sensibile - conținutul de lactoză într-un medicament, de exemplu, poate fi prea scăzut pentru a provoca o reacție la mulți pacienți, cu excepția celor cu intoleranță severă la lactoză sau cei care iau multe medicamente care conțin lactoză.
„În timp ce numim aceste ingrediente inactive, în multe cazuri, ele nu sunt. În timp ce dozele pot fi scăzute, nu știm care este pragul de la care reacționează pentru persoanele fizice în majoritatea cazurilor", a spus Traverso. „Acest lucru ne împinge să ne gândim la precizia și reglementările la care ar trebui supuse medicamentele atunci când vine vorba de etichetare, dacă ele conțin un ingredient care poate provoca o reacție adversă".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.