Pastila anti-COVID-19 dezvoltată de grupul farmaceutic Pfizer, comercializată sub denumirea de Paxlovid, ”face diferenţa” permiţând limitarea numărului de spitalizări şi de decese într-o perioadă în care Statele Unite se confruntă cu un nou val epidemiologic, a declarat miercuri un înalt oficial de la Casa Albă, citat de AFP.
După începuturi ezitante din cauza unui acces dificil pentru pacienţi, acest medicament, administrat pe cale orală timp de cinci zile şi cât mai rapid posibil după apariţia simptomelor, a fost de patru ori mai utilizat luna trecută în raport cu perioada similară precedentă, a declarat medicul Ashish Jha, noul coordonator al grupului de lucru de la Casa Albă privind combaterea crizei sanitare COVID-19.
”20.000 de cutii de Paxlovid sunt prescrise în fiecare zi”, a declarat el într-o conferinţă de presă.
”Cred că acesta este unul dintre motivele importante pentru care, în pofida creşterii puternice a numărului de infectări, nu am asistat la o creştere comparabilă a deceselor. Am constatat o creştere a spitalizărilor, dar nu la nivelul aşteptat în acest stadiu”, a adăugat oficialul american.
Statele Unite înregistrează în prezent aproximativ 95.000 de cazuri noi de COVID-19 în fiecare zi - un număr subestimat din cauza extinderii testelor rapide la domiciliu, ale căror rezultate nu sunt întotdeauna comunicate autorităţilor.
”Cred că Paxlovid face o diferenţă enormă”, a declarat Ashish Jha, potrivit căruia criteriile de eligibilitate privind primirea acestui medicament sunt ”foarte largi” (persoanele cu risc de a dezvolta forme grave de COVID-19).
Acest tratament antiviral acţionează prin diminuarea capacităţii virusului SARS-CoV-2 de a se multiplica în organism, frânând astfel dezvoltarea bolii COVID-19.
Anumiţi pacienţi au observat că se îmbolnăvesc din nou după cinci zile de tratament, redevenind pozitivi la testele de depistare a noului coronavirus. Însă este dificil de estimat frecvenţa acestor cazuri, iar persoanele menţionate nu dezvoltă forme grave ale bolii, a precizat Ashish Jha.
Studii clinice sunt avute în vedere pentru a testa dacă un tratament mai îndelungat este necesar, a precizat medicul Anthony Fauci, consilier la Casa Albă.
Evusheld, protecție de minim 6 luni împotriva COVID-19: Este disponibil în multe țări din lume
Congres sub presiune
Casa Albă şi-a reînnoit totodată apelul pe care l-a lansat deja pentru ca senatorii şi deputaţii din Congres să voteze pentru adoptarea unei finanţări suplimentare de 22,5 miliarde de dolari.
Aceste fonduri ar trebui să permită în special cumpărarea de doze de vaccinuri cu formulă potenţial actualizată, pentru a lupta mai eficient împotriva variantelor virale aflate în circulaţie.
Grupurile farmaceutice lucrează în prezent la această posibilitate, iar experţii Agenţiei americane pentru alimente şi medicamente (FDA) urmează să se reunească în luna iunie pentru a discuta acest subiect.
”Fără fondurile adiţionale ale Congresului, nu vom putea să cumpărăm suficiente vaccinuri pentru toţi americanii care doresc un astfel de ser, odată ce noile generaţii de vaccinuri vor fi lansate la toamnă sau la iarnă. Ar fi îngrozitor. Am asista la multe decese inutile”, a avertizat Ashish Jha.
După părerea oficialului american, alte ţări poartă deja discuţii cu companiile farmaceutice pentru a plasa astfel de comenzi, ceea ce Statele Unite nu pot să facă din cauza lipsei de fonduri guvernamentale.
El mai spune că are încredere în Congresul american pentru a acţiona în acest sens, dar lucrează deja şi la un plan alternativ, care să prevadă accesul potenţial la noile vaccinuri doar pentru persoanele din categoriile de risc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.