Liderii UE se vor pune de acord joi să lucreze la realizarea de certificate de vaccinare pentru cetăţenii UE care s-au vaccinat împotriva COVID-19, în condiţiile în care ţările din sudul UE care depind puternic de turism sunt disperate să salveze sezonul turistic de vară, relatează miercuri Reuters, citând un draft de concluzii pe care l-a consultat.
În condiţiile în care campaniile de vaccinare împotriva COVID-19 încep să capete ritm, unele guverne, precum cele din Grecia şi Spania, fac demersuri pentru adoptarea rapidă a unui certificat valabil la nivelul întregii UE pentru cei deja inoculaţi, astfel încât oamenii să poată călători din nou.
Deşi statele membre sunt de acord că un certificat de vaccinare ar fi binevenit, mai este încă de lucru în privinţa detaliilor, respectiv dacă certificatul să fie în format digital, dacă să fie acceptat la nivel global şi în ce stadiu al vaccinării în general în doi paşi ar trebui emis.
„Facem apel ca munca să continue asupra unei abordări comune a certificatelor de vaccinare”, se menţionează într-un draft de concluzii al summitului UE prin videoconferinţă, fără a avansa un calendar privind obţinerea de rezultate concrete, arată surse citate de Agerpres.
Oficiali au declarat că UE lucrează împreună cu Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian (IATA), care este hotărâtă să resusciteze transportul aerian, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Dar călătoria în baza unor certificate ridică şi unele probleme legale, au declarat oficiali UE, pentru că aceia care au rămas în ultima etapă de vaccinare ar putea afirma că libertatea lor de mişcare a fost restricţionată nejustificat de listele de aşteptare de luni de zile.
De asemenea, oficialii UE atrag atenţia asupra faptului că OMS şi agenţiile UE nu au stabilit dacă oamenii care s-au vaccinat cu două doze mai pot transmite coronavirusul şi infecta alte persoane, chiar dacă ei nu mai sunt vulnerabili.
De asemenea, nu este clar dacă oamenii mai pot transmite virusul dacă s-au vindecat de COVID-19, cât timp sunt imuni şi dacă ei ar trebui să obţină sau nu certificate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.