Părintele fără reguli, impact asupra sănătății copilului. Radu Leca: Se va îmbolnăvi. Este o modalitate de apărare, de protecție

Sonia Baciu |
Data publicării:
parintele fara reguli. FOTO: Freepik @peoplecreations
parintele fara reguli. FOTO: Freepik @peoplecreations

Copilul care trece prin divorțul părinților poate să se îmbolnăvească. Psihologul Radu Leca explică unde greșesc părinții în raport cu cei mici.

În mod normal, copiii trebuie crescuți și educați după un ”plan” de care ambii părinți ar trebui să țină cont, concret, să aibă amândoi aceeași direcție pentru a nu bulversa copilul sau adolescentul. Asta, la nivel ideal. Însă nu întotdeauna ceea ce scrie în cărțile de parenting se și aplică în viața reală, iar acest lucru se vede cel mai bine în cazul părinților, care din varii motive, au ajuns în situația de a divorța.

”După divorț, există două tipuri de părinți cel care impune reguli, să înveți să ai program, să te trezești la șapte, să mănânci anumite lucruri, să bei apă, să stai afară un anumit timp și părintele fără reguli, nu învăța, trezești-te când vrei, stai pe telefon oricât, mănâncă orice îți dorești, de la fast-food, cartofi prăjiți și hamburgeri și un mare pahar de suc acidulat, plin de zahăr, până la poți să faci ce vrei cu viața ta, stai afară cât vrei”, a declarat psihologul Radu Leca în cadrul emisiunii Ultrapsihologie dela DC News, subliniind că acest ”tipar” de părinte fără reguli nu se găsește doar în cazul cuplurilor divorțate.

”Nu vrea să aibă reguli, nu-și dorește să aibă reguli, nu gândește regulile ca fiind aplicabile. Le vede ca fiind un factor de dominare în viața sa și își dorește să nu le poată aplica niciodată și va da, întotdeauna, vina pe celălalt părinte.

Tot ceea ce nu este bine, celălalt părinte va fi responsabil. Când greșește copilul este vina celuilalt, niciodată a sa. Când greșește, el nu recunoaște niciodată. Merge până în pânzele albe.

Orice problemă pe care o are o transformă într-o poveste lacrimogenă care te forțează să nu-i mai spui nimic. Lasă-l că-i  supărat. Nu mai supăra în plus, nu vezi ce necazuri are:

De unde? El nu are niciun fel de necaz. În schimb este victima perfectă. Nu respectă nicio regulă. Sabotează orice regulă prezentă în casă, bea, fumează lângă copil, mănâncă fast-food la greu, îl îndoapă pe copil cu mâncare proastă, ducându-l în zona de obezitate, nu respectă ciclicitatea somnului la copil, lăsându-l să stea până la 2-3 dimineața pe telefon”, a mai spus psihologul.

Vezi și: Copilul, prins în "mrejele" tehnologiei, scăpat de sub control. Leca: Venim și le spunem lucrurile astea. E degeaba. Este o iluzie

Părintele fără reguli, adultul imatur

În opinia sa, psihoterapeutul comportamental Ramona Dumitru afirmă că acest gen de persoană este ”imatură,  iresponsabilă și neasumată”.

Mai mult decât atât, psihologul Radu Leca susține că acest comportament pe care îl are părintele fără reguli se va răsfrânge asupra copilului, care va deveni o victimă sigură și directă.

”Copilul acela se va îmbolnăvi de dureri de cap, de dureri de dinți, de dureri și pareze faciale, de dureri de stomac, dureri de rinichi, mari.

Va fi permanent catalogat drept un împiedicat, fiindcă de câte ori se va duce cu părintele biologic, care este sabotor, denumit părinte fără reguli, el se va împiedica și va cădea.

În timp, el se transformă într-un adult neîndemânatic. Dar nu este neîndemânatic genetic, adică nu a fost programat să fie le îndemânatic. El se lovește de uși, se împiedică, scapă lucruri din mână, nu este capabil să înșurubeze un șurub sau deci să deșurubeze un bec pentru că el a avut un părinte de acest tip fără reguli.

De știut asta pentru toți adulții care se consideră neîndemânatici. Oameni buni, nu sunteți neîndemânatici.

Ați fost crescuți prost și atunci viitorul nu sună bine.

Acel copil va fi bolnav din ziua în care va conștientiza problemele părintelui său, dar nu va avea puterea de a le spune, de a le vorbi cu cineva.

Va ține tot un el, iar după divorț problemele pe care le are copilul se vor înmulți cel puțin cu doi.

Regretul că părintele lui a divorțat de el, căci asta spun majoritatea celor mici și regretul că nu poate avea o discuție cu un om care se va îndepărta pe zi ce trece de el.

Chiar dacă stă copilul o săptămână la un părinte, o săptămână la celălalt părinte, momentele când copilul va fi bine și foarte bine vor fi la părintele fără reguli. 90% din timpul petrecut la părintele fără reguli.

Copilul va fi bine și foarte bine, fiindcă se se programeze, auto-programează și induce ideea de bine și când va ajunge acasă la părintele cu reguli, liniștit, care nu țipă, care îi spune ce are de făcut, cât se poate, se va îmbolnăvi.

El se va îmbolnăvi. Este o modalitate de apărare, de protecție.

Eu am stat cu capul sus timp de 7 zile la celălalt părinte, am luat totul în capul pieptului și când am ajuns la mama sau la tata, respectiv la omul care mie îmi oferă cel puțin o regulă de viață învață, culcă-te la 10, nu mânca tâmpenii, nu sta pe telefonul mobil. Eu imediat mă îmbolnăvesc. De ce?

Fiindcă la celălalt perete fără reguli a trebui să fac față la toată lipsa de reguli și să-i arăt că sunt în regulă, fiindcă altfel tati sau mami și suferă mai tare”, a mai spus psihologul Radu Leca.

Totodată, Ramona Dumitru a plusat spunând că părintele fără reguli, în fapt, ”proiectează fricile sale către copil, pe care îl îmbolnăvește”, mai mult, acest părinte consideră că toate acțiunile celuilalt părinte, care oferă copilului oportunitatea să exploreze anumite lucru, care sunt în conrolul său, nu face decât să îl pună într-o competiție fără sens.

”Competiția în ansamblu spune în felul următor în baza ideii de competiție formate între cei doi, părintele fără reguli spune în felul următor câte reguli ai tu? 10? Eu nu am, niciuna, nu am niciuna. Am câștigat”, a precizat Radu Leca.

Vezi și: Baia fierbinte, tratament pentru bolile metabolice. Printre altele este benefică pentru arderea caloriilor

Mai multe în video:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate

Gabriel Cotabiță a murit

23 noi 2024, 13:08
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel