Panică la unitatea mobilă ATI de la Spitalul Județean Suceava. Pacienți COVID evacuați din cauza unor muncitori!

Dana Lascu |
Data publicării:
Unitatea mobilă de ATI de la SPitalul Județean Suceava. Foto: Crucea Roșie Suceava
Unitatea mobilă de ATI de la SPitalul Județean Suceava. Foto: Crucea Roșie Suceava

Cei 10 pacienți  Covid-19, care erau internați în unitatea de terapie Intensivă mobilă din curtea Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, au fost evacuați, după ce medicul de gardă a sesizat un miros de cablu încins. 

Cei 10 pacienți COVID au fost transferați cu mare viteză în secții ale Spitalului Județean Suceava, după ce un medic a sesizat miros de fum în unitatea mobilă de terapie Intensivă.

Purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Dan Teodorovici, a declarat pentru Monitorul de Suceava, că joi, în jurul orei 20.30, medicul de gardă de la Boli Infecțioase a sesizat un miros de cablu supraîncălzit. A anunțat conducerea unității medicale și s-a decis transferul imediat al pacienților în secțiile Boli Infecțioase și Pneumologie, iar un pacient a fost transferat la ATI-COVID. 

„A fost chemată echipa de intervenții, care a făcut verificări și a constatat că toate echipamentele funcționează în parametri optimi, că totul este în regulă. S-a descoperit că mirosul venea de la niște deșeuri arse pe câmpul de după spital de niște muncitori”, a declarat dr. Teodorovici. 

Pacienții au fost readuși în unitatea mobilă de ATI, cu excepția pacientului celui transferat în secția de terapie Intensivă a spitalului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate

Gabriel Cotabiță a murit

23 noi 2024, 13:08
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel