Dr. Dragoș Ștefan Lazăr, medic primar la Spitalul Victor Babeș din București a arătat că pacientul suspect de febră tifoidă care a venit marți seară în țară este conștient și i se fac investigații medicale.
„Pacientul a fost examinat aseară. S-au luat analize. În momentul de faţă, ne este greu să afirmăm existenţa acestei boli. Din punct de vedere clinic şi biologic, nu s-ar susţine acest diagnostic. Din păcate, nu avem documente medicale foarte coerente. Avem un singur buletin de analize, din urmă cu câteva luni, care este total neconcludent legat de această boală. Asta este procedura, am trimis la Institutul Cantacuzino sau, în sfârşit, urmează acum să trimitem analizele pentru confirmare sau infirmare a acestei afecţiuni. Pacientul a plecat de acolo fiind consultat în prealabil acum, la începutul lunii septembrie, de către un medic care i-a dat dreptul de zbor. Din punctul acesta de vedere, şi ei l-au considerat a nu fi cu potenţial de risc. Nu are o stare generală extraordinar de bună, dar cel puţin în momentul de faţă nu pot afirma că starea de sănătate a dumnealui este într-un pericol mare. Este izolat pacientul, cum facem cu toţi pacienţii de acest fel. (....) Până în momentul de faţă, nu avem niciun element sugestiv pentru această boală. (...) Nu avem nici măcar certitudinea, din ce documente ni s-au prezentat în legătură cu existenţa acestei boli”, a afirmat medicul.
Cum se transmite
Medicul susține că ceilalți pasageri din avion nu au fost la risc, pentru că febra tifoidă nu se transmite așa.
„În astfel de spații închise, cum este avionul, riscul mare e pentru boli respiratorii. Pentru boli digestive e greu de crezut că se pot contamina în avion", a arătat dr. Lazăr.
Cât privește pacientul internat aseară, medicul spune că acesta este „conștient acum și e investigat și pentru alte boli tropicale". Bărbatul le-a spus doctorilor că lucrează de 2 ani în construcții în Guineea.
„Pacientul ne-a povestit că este bolnav de vreo patru luni şi jumătate, că n-ar fi avut la momentul respectiv, nici măcar atunci, febră, că şi-ar fi făcut nişte analize şi că a primit un tratament injectabil care a fost administrat la domiciliu, nu în spital. Deci, nu a fost internat pentru această afecţiune. Probabil, nici ei nu au avut certitudinea acestui diagnostic. Dacă era vorba despre aşa ceva, l-ar fi izolat medicii din Guineea”, a mai susţinut medicul.
Principala manifestare a bolii este febra prelungită, care afectează puternic pacientul, determinând o stare de slăbire generelă, casexie (stare de slăbiciune profundă legată de o denutriție foarte importantă, n.r.), care poate duce la deces.
Există mai multe tipuri de vaccin pentru febra tifoidă, „dar foarte importante sunt măsurile de igienă”, conchide medicul.
Iată care sunt SIMPTOMELE și cum se face TRATAMENTUL pentru febra tifoidă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.