Pacientul de 57 de ani care a primit o inimă de porc modificată genetic, în premieră mondială, a murit la două luni după operație, potrivit unui spital american citat de BBC.
În ianuarie, David Bennett devenea prima persoană din lume care a primit o inimă de la un porc modificat genetic.
David Bennett, care suferea de o boală cardiacă în fază terminală, a supraviețuit timp de două luni după operația din SUA.
Însă starea sa a început să se deterioreze în urmă cu câteva zile, au declarat medicii săi din Baltimore, iar bărbatul de 57 de ani a murit pe 8 martie.
Bennett cunoștea riscurile legate de operație.
La trei zile după procedura experimentală care a durat mai multe ore, bărbatul se simțea bine, conform medicilor de la Universitatea din Maryland, care au efectuat transplantul, scrie Mediafax.
Dr. Răzvan Iacob: S-au investit 15 milioane de dolari. E un salt tehnologic extraordinar
Medicul Răzvan Iacob a vorbit, în exclusivitate pentru DC News, despre elementele care au stat la baza recentei premiere din lumea medicală care a dus la transplantarea unei inimi de porc la un om.
În primele zile ale anului 2022 a fost realizat cu succes primul intervenție din lume prin care o inimă de porc modificat genetic i-a fost transplantată unui bărbat din SUA. Aceasta era singura opțiune de supraviețuire a pacientului, David Bennett, în vârstă de 57 de ani, care avea suferință cardiacă aflată în stare terminală și după ce el fusese considerat neeligibil pentru listele de transplant tradițional. Intervenția chirurgicală, care a avut loc pe data de 7 ianuarie 2022 și a fost realizată de specialiști de la Universitatea de Medicină Maryland din Baltimore, A durat opt ore, iar bărbatul a trecut cu bine de prima săptămână post-transplant.
Medicul Răzvan Iacob a fost invitat la Academia de Sănătate, la DC News, unde a vorbit despre elementele care au stat în spatele transplantului de inimă de la porc la om:
„Este un moment de referință în istoria medicinei care vine după alt moment de referință, în octombrie 2021, când s-a realizat transplantul de rinichi de la un porc modificat genetic. E adevărat că atunci primitorul era un pacient în moarte cerebrală, iar acum e vorba de un pacient care realmente a avut șansa la viață prin acest succes al medicinei. (Citește mai departe AICI)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.