Pornind de la premiza că pacienții dializați au, în general, și alte afecțiuni, măsurile de prevenire a infecției cu coronavirus sunt mai mult decât necesare. Explicațiile vin din partea Dr. Klein Christian-Valeriu, doctor în medicină și medic primar nefrolog, în cadrul emisiunii Academia de Sănătate, a cărei gazdă este prof. dr. Irinel Popescu.
„Noi vom primi de acum numai pacienți testați, având în vedere că avem 440 de pacienți acum, ar fi destul de delicat să avem o răspândire a bolii.
Ne-am pliat pe evoluția COVID și în ultimele trei săptămâni s-a constitui un comitet local de criză, au fost măsuri în ficare centru de dializă, cu procedură de lucru care a privit pacienții dializați, dar și personalul”, explică medicul.
Potrivit lui, primul lucru este să se identifice posibilii pacienți infectați, la care dacă dializarea nu ar suporta amânare și nu ar putea fi transferați la un spital de boli infecțioase, ar fi dializați în condiții de izolare.
„Primul punct este identificarea cazurilor suspecte, însă înainte de triajul pacienților, noi avem legătură cu familiile pacienților, îi întrebăm dacă fac febră sau s-a modificat starea lor de sănătate; am instruit ambulanțierii ca atunci când preiau pacienții să facă o scurtă anamneză, dacă pacienții sunt cu siptome sugestive pentru boală sau febrili, să ne telefoneze. Apoi urmează triajul efectiv care se face într-un spațiu separat, înafara centrului de dializă, cu termometrizare și cu dezinfecția mâinilor și cu circuitul pentru acești pacienți”, mai explică el.
Chiar dacă nu au fost până acum pacienți infectați pentru dializă, procedurile sunt stabilite. „Dacă ar fi așa ceva, l-am idetifica, avem o cameră unde l-am putea izola și în funcție de starea lui clinică, l-am transfera în clinica de boli infecțioase sau, dacă nu suportă amânare dializa, l-am izola și l-am dializa, dar într-o sală specială, aparte. Deci lucrurile urmează circuitul lor, pacienții părăsesc sălile de așteptare, după care vine tura următoare de pacienți și evacuarea lor este pe o altă scară, pe o altă ușă, deci există un triaj al acestor pacienți care conferă o oarecare siguranță. Sigur că nu este absolută, pentru că pacienții vin câte doi, trei în mașină, abia acum am reușit să obținem mai multe mașini. Pacienții au măști pe care le poartă în timpul trasportului și a dializei, sigur că totuși există riscul să se contamineze în timpul transportului, sau eventual în sala de așteptare, dacă unul dintre ei este asimptomatic, deși noi facem dezinfecția riguroasă a tuturor spațiilor comune”, a mai explicat medicul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.