Pacient cu epilepsie: „Ce n-a omorât COVID-19, omoară statul român prin închiderea spitalelor”

Dana Lascu |
Data publicării:
Coronavirus, COVID-19
Coronavirus, COVID-19

Un pacient cu epilepsie care nu-și mai poate controla crizele povestește experiența înfiorătoare prin care a trecut încercând să ajungă la medicul curant, care e în spital. 

Într-o scrisoare deschisă postată pe pagina de Facebook a Asociației Pacienților cu Epilepsie din România (ASPERO), un pacient care trece printr-o situație cumplită povestește că de trei luni nu a mai ajuns la medicul curant deși are o disperată nevoie de ajutor pentru că nu își mai poate controla crizele. Iată povestea sa: 

„După ore în șir de stat în față spitalului până am trecut de corturile de triaj, am ajuns în urgență pentru a fi văzut de un medic. Dar nu medicul meu curant din spiatal și cel din UPU. După detalierea mea, acesta nu a considerat că este o urgență faptul că în această perioadă de 3 luni în care nu am putut să fiu văzut de medicul curant din spital eu am avut multiple crize și nu știu cum să le mai controlez. Nefăcând criză la momentul consultului... nu sunt o urgență. Nici măcar nu a sunat pe secție să vadă părerea specialistului care îmi cunoaștea situația medicală.

Am revenit la policlinică să-i explic medicului că nu pot avea părerea specialistului așa cum o cere dumnealui și acolo altă coadă, 2 ore până am trecut de triaj pentru a-mi verifică temperatura și a completa o declarație pe propria răspundere că nu am intrat în contact cu nicio persoană cu Covid. De parcă am putea ști pe stradă, în autobuz sau în magazine cine are și cine nu acest virus.

După două ore state în zona de triaj ne-am așezat la coadă în față policlinicii, pe scări în soare, unde am stat alte 2 ore și jumătate până când am intrat în clădire și direct în cabinet de unde nu am putut să iau decât rețeta fără a-mi schimbă tratamentul sau a-l ajusta, că nu avea indicațiile specialistului neurolog curant.

În tot acest timp atâția oameni că și mine, unii foarte în vârstă, au stat doar în picioare, în căldură. Unii erau în baston, alții tremurând nu de frig, ci datorită unor boli de care sufereau, cei care chiar nu au mai rezistat efectiv să stea în picioare acei oameni s-au așezat pe borduri, pe ciment.

Am făcut o ultima încercare să mă adresez și dvs și să îndrăznesc să pun și eu o întrebare:

Ce se încearcă? „Scoaterea din sistem” a pacienților cronici, a bolnavilor în general, nu spun a epilepticilor?

Ce n-a omorât COVID-19, omoară statul român prin închiderea spitalelor și a policlinicilor, de 3 luni. Asta se numește Genocid!

În ce țară din lume sunt închise spitalele și se tratează numai COVID-19? O altă întrebare: pentru ce mai plătim contribuția la sănătate dacă tot nu beneficiem de suport și asistență medicală și spitalele sunt închise sau nu putem avea acces la medici?

O criză, extrem de prost gestionată de către niște persoane complet incompetente, indolenți și fără nici un fel de viziune”, a povestit pacientul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel