Pacient COVID-19, UITAT pe secția ATI non-coronavirus

Pacient FOTO unsplash
Pacient FOTO unsplash

Un pacient internat la Spitalul Județean din Craiova a fost ținut pe secția ATI non-COVID 2 zile, deși era pozitiv. 

Un pacient în stare gravă a ajuns, sâmbătă, în Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Craiova. Cadrele medicale i-au făcut imediat testul PCR, după care a fost transferat pe secția ATI non-COVID. Bătrânul a fost suspus și unei intervenții chirurgicale. 

Câteva ore mai târziu, rezultatul testului a fost gata și a fost trimis către Unitatea Primiri Urgențe, acolo unde a fost recoltat. Însă cei din UPU au omis să transmită colegilor de la Terapie Intensivă că bărbatul este infectat, însă nici cei de la ATI nu au sunat, conform protocolului, pentru a afla rezultatul testului. 

Așa se face că pacientul a fost ținut două zile în salonul non-COVID, alături de alți pacienți aflați în stare gravă, ale căror teste ieșiseră însă negative și a fost tratat de cadre medicale fără costum de protecție adecvat. 

Bătrânul a fost mutat abia luni dimineața pe secția ATI pentru pacienții COVID, la două zile după internare. 

Atât medicii de la Unitatea Primiri Urgențe, cât și cei ce la Terapie Intensivă se vor prezenta în fața comisiei de disciplină, anunță Antena 3. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel