Osteoporoză, cei doi nutrienți vitali care împiedică apariția ei și fracturile

Dana Lascu |
Data publicării:
Oase sănătoase FOTO: pexels.com
Oase sănătoase FOTO: pexels.com

Dacă vrei să întârzii sau să eviți apariția osteoporozei, o vitamină și un mineral sunt esențiale. Iată din ce alimente le obții: 

Osteoporoza face ca oasele să devină slabe și fragile - atât de fragile încât căderea sau chiar un stres fizic ușor, cum ar fi aplecarea sau o tuse puternică pot provoca o fractură. Fracturile legate de osteoporoză apar cel mai frecvent la șold, încheietura mâinii sau la nivelul coloanei vertebrale, arată experții de la Mayo Clinic.

Calciul și vitamina D sunt esențiale pentru a avea oase puternice și dense încă din copilărie și pentru a le menține puternice și sănătoase pe măsură ce îmbătrânim. Informațiile incluse aici vă vor ajuta să aflați totul despre calciu și vitamina D - cei mai importanți doi nutrienți pentru sănătatea oaselor.

Alimentele, nu suplimentele, sunt cea mai bună metodă de a-ți menține ridicat nivelul de calciu în oase, spun experții de la Fundația Națională americană de Osteoporoză: „Produsele lactate, cum ar fi laptele cu conținut scăzut de grăsimi și fără grăsimi, iaurtul și brânza sunt bogate în calciu. Anumite legume verzi și alte alimente conțin calciu în cantități mai mici”, arată aceștia. 

Unele sucuri, lapte de soia, cereale, gustări, pâine și apă îmbuteliată au adăugat calciu. Dacă bei lapte de soia sau sucul de portocale, spre exemplu, care este fortifiat cu calciu, asigurați-vă că agitați bine recipientul, deoarece calciul fiind mai greu și mai dens se poate așeza în partea de jos a recipientului, recomandă experții de la University Health News.

De ce e importantă vitamina D

Vitamina D joacă un rol important în protejarea oaselor, pentru că ajută organismul să absoarbă calciul și susține mușchii necesari pentru evitarea căderilor.

Copiii au nevoie de vitamina D pentru a avea oase puternice, iar adulții au nevoie de ea pentru a-și menține oasele puternice și sănătoase. Dacă nu aveți suficientă vitamină D și este mai probabil să aveți fracturi pe măsură ce îmbătrâniți. 

Cele mai bune surse de vitamina D: Lumina soarelui și anume alimente. Cantitatea de vitamina D pe care pielea o produce o depinde de momentul zilei, de sezon, de latitudinea geografică și de pigmentarea pielii.

În funcție de locul în care locuiți, producția de vitamina D poate scădea în timpul iernii datorită reducerii cantității de lumină a soarelui. Amiaza este cel mai bun moment pentru absorbirea luminii solare; dacă umbra este mai lungă decât înălțimea corpului, lumina soarelui nu este optimă. Majoritatea oamenilor au deficiență de vitamina D pe care însă o pot obține și din anumite alimente. 

Sursele alimentare de vitamina D includ lapte și alte produse lactate, suc de portocale fortificat, lapte de soia, cereale și macrou, somon și ton. La indicația medicului, puteți lua și suplimente alimentare, de preferat cele cu D3 plus potasiu (K). Citește aici de ce

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel