"Rezultatul la rectificare va fi o evaluare a necesităţilor care vor fi identificate de domnul ministru împreună cu echipa sa. Încă nu vă putem spune o cifră. Cert este că nu sunt bani suficienţi pentru a încheia anul nici pe programe de sănătate, nici în ceea ce priveşte bugetul Casei. Şi aşa, evident, nu sunt bani de salarii", a precizat Orban, într-o conferinţă de presă la MS, unde a participat la preluarea mandatului de ministru al Sănătăţii de către Victor Costache, notează Agerpres.
Ministrul Sănătăţii a subliniat, în context, că este necesară găsirea unei soluţii pentru o rectificare bugetară pozitivă, fiind necesară suma de aproximativ 4 miliarde de lei. În replică, premierul Orban a răspuns: "Fiţi liniştit, domnule ministru, că deja am vorbit cu ministrul Finanţelor (despre rectificarea bugetară - n.r.).".
Sorina Pintea, reacție fulger după declarația lui Orban
„Sistemul de sănătate are o particularitate, în sensul că banii din sistemul de sănătate nu asigură doar plata salariilor. Asigură plata programelor naționale de sănătate, plata medicilor de familie. Rectificarea este un proces firesc, pentru că bugetul anual este unul estimativ. Să ne aducem aminte că au fost introduse noi molecule, au fost create noi programe de sănătate, au intrat noi pacienți în programele de sănătate. De aceea, în fiecare an, rectificarea echilibrează aceste sume.
Să ne aducem aminte că anul trecut a fost la fel, acum zece ani a fost la fel. Din păcate, criza politică a blocat ceea ce trebuia să se întâmple firesc. Și eu sper că acest Guvern și domnul Orban sunt conștienți de faptul că sistemul de sănătate nu are cifre și sume fixe, pentru că oamenii se îmbolnăvesc", a spus Sorina Pintea, joi, într-o intervenție telefonică la Antena 3.
„Este o declarație hazardată. Nu este cazul să inducem panică în sistem, pentru că acest lucru se întâmplă de ani de zile deoarece nu există o predictibilitate cu privire la câțiva bolnavi avem în plus în fiecare an sau câte molecule noi se vor introduce. Este o situație care va fi reglată prin rectificarea bugetară", a precizat Sorina Pintea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.