Orban anunță, joi, prelungirea stării de alertă, iar premierul că prelungeste starea de alertă dar fără noi restricții.
„Pe rezultatele din ultimele 5 zile, am oprit această creștere, ba chiar există o tendință de plafonare a numărului de cazuri, dar nu putem spune încă dacă am intrat pe platou. Obiectivul nostru este să intrăm cât mai repede pe platou. Din acest motiv am decis să suplimentăm măsurile cu cele adoptate în urma prezenței președintelui Iohannis la ședința de guvern (de săptămâna trecută, n.r.). Urmărim cu maximă atenție efectele. În ceea ce priveşte prelungirea stării de alertă, nu vom introduce măsuri de restricţie suplimentare. Considerăm că la ora actuală avem, practic, instrumentele la dispoziţie pentru a putea opri creşterea numărului de cazuri”, a spus premierul Ludovic Orban.
Decizia finală privind o eventuală plasare în carantină a municipiului Sibiu va fi luată de secretarul de stat Raed Arafat, care are planificată o deplasare în acest județ, precum și în județul Alba, a anunțat, joi, premierul Ludovic Orban. Rata de infectare în municipiul Sibiu, calculată ca medie la 14 zile, a depășit 11 cazuri la mia de locuitori. La nivel județean, rata de infectare este, astăzi, 7,4 la mie.
„Aici avem o procedură din punct de vedere al sănătății publice (...) Dacă DSP propune carantinarea, procedura cere ca această propunere să fie avizată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență iar decizia finală o ia comandantul acțiunii, secretarul de stat Raed Arafat (...) Din câte știu, Raed Arafat planifică o vizită în județele Alba și Sibiu pentru o evaluare și o discuție cu specialiștii la fața locului, urmând să ia o decizie”, a arătat Ludovic Orban.
Deocamdată, premierul spune că doar cele două orașe ar putea intra în carantină.
„Pe baza evaluărilor, situația poate presupune decizia de carantinare în Sibiu, Alba Iulia. A fost o discuție legat de Timișoara, dar acolo s-au luat măsuri suplimentare care au dus la atenuarea curbei de creștere. Și Clujul a luat măsuri foarte hotărâte și nu întrunește condițiile de carantinare. Dacă situația va impune, nu vom ezita să luăm măsura de carantinare”, a mai spus Ludovic Orban
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.