OMS, avertisment: mai mult de jumătate din cazurile de hipertensiune nu sunt tratate

Adisa Codruț |
Data publicării:

Reprezentanții OMS susțin că mai mult de jumătate dintre oamenii care suferă de hipertensiune nu urmează un tratament medical.

Mai mult de jumătate dintre persoanele care suferă de hipertensiune la nivel mondial, reprezentând aproximativ 720 de milioane de pacienţi, nu urmează un tratament medical, fapt care îi expune la grave probleme cardiovasculare, potrivit unui studiu finanţat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

"Hipertensiunea creşte considerabil riscul de boli ale inimii, creierului şi rinichilor şi este una dintre cauzele majore de deces şi de îmbolnăvire la nivel mondial", a subliniat OMS într-un comunicat publicat miercuri, după publicarea studiului în revista medicală The Lancet.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, peste 8,5 milioane de decese înregistrate în fiecare an la nivel global sunt asociate în mod direct cu o presiune sangvină ridicată. Acţionarea asupra acestui parametru ar putea să reducă cu 20%-50% numărul infarctelor şi cu 35%-40% pe cel al accidentelor vasculare cerebrale, afirmă autorii cercetării.

Realizat de Imperial College din Londra, studiul arată că numărul persoanelor care suferă de hipertensiune la nivel mondial s-a dublat în 30 de ani, crescând de la 650 de milioane în 1990 la 1,28 miliarde în 2019. Această creştere în valoare absolută este totuşi asociată şi cu creşterea populaţiei mondiale şi cu îmbătrânirea ei: ca procent, segmentul reprezentat de persoanele care suferă de hipertensiune s-a schimbat foarte puţin în 30 de ani (circa o treime din populaţia adultă mondială).

În schimb, a fost observat un "transfer" din ţările bogate spre ţările sărace: în timp ce rata persoanelor cu hipertensiune a scăzut în ţările cu venituri mari, aceasta a crescut sau a rămas stabilă în multe ţări cu venituri mici şi medii, în special în Africa Subsahariană, Oceania şi în unele ţări din Asia. Cercetătorii estimează, de asemenea, că 580 de milioane de persoane din întreaga lume suferă de hipertensiune fără să ştie acest lucru. În total, mai mult de jumătate dintre persoanele care suferă de hipertensiune (720 de milioane) nu sunt tratate.

"Deşi hipertensiunea este uşor de diagnosticat şi de tratat cu medicamente care au costuri mici, este vorba despre un eşec în termeni de sănătate publică, în condiţiile în care atât de mulţi oameni din întreaga lume nu primesc încă tratamentul de care au nevoie", a declarat autorul principal al studiului, profesorul Majid Ezzati, citat de OMS. În paralel cu acest studiu, OMS a publicat noile sale recomandări privind o mai bună diagnosticare şi tratare a hipertensiunii.

În marja acestor recomandări, formulate pentru personalul medical, OMS a evocat şi importanţa pe care o are stilul de viaţă. Pentru a trata sau a preveni hipertensiunea, oamenii trebuie să consume mai puţină sare şi mai multe fructe şi legume, să facă exerciţii fizice în mod regulat, să evite fumatul şi să reducă consumul de alcool. Cauzată de împingerea sângelui de către inimă în vasele sangvine, tensiunea arterială este măsurată prin două valori: când inima se contractă (presiune sistolică) şi când inima se relaxează (presiune diastolică).

Hipertensiunea se instalează atunci când sunt depăşite pragurile de 140 mmHg (milimetri de mercur) pentru presiunea sistolică şi de 90 mmHg pentru presiunea diastolică, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel