Olt: Peste 40.000 de persoane au fost vaccinate antigripal; numărul cazurilor de viroze, în scădere

Vaccinarea
Vaccinarea


Peste 40.000 de persoane din judeţul Olt au fost vaccinate antigripal în campania 2019-2020, fiind utilizate circa două treimi din dozele de vaccin distribuite în judeţ de către Ministerul Sănătăţii, potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Olt, Gabriela Gogiu.

Aceasta a precizat că DSP Olt a primit 52.470 doze de vaccin antigripal şi au fost utilizate 40.303 doze, iar campania continuă, având în vedere că au fost catagrafiate ca făcând parte din categorii considerate la risc şi care doresc să se vaccineze aproape 74.000 de persoane, notează Agerpres.

Gabriela Gogiu a precizat că în această toamnă s-a înregistrat cel mai mare număr de persoane vaccinate antigripal în judeţ, din ultimii 10 ani, precum şi cea mai mare proporţie de persoane vaccinate antigripal din grupele considerate la risc. Reprezentantul DSP Olt a menţionat că în anii anteriori instituţia primea circa 30-40% din numărul de doze de vaccin solicitate pentru campania de imunizare gratuită, iar de această dată a primit aproximativ 70% din cantitatea solicitată.

Au fost vaccinate aproape 15.000 de persoane cu boli cronice, peste 22.000 de persoane cu vârsta de peste 65 de ani, aproape 3.000 de cadre medicale şi angajaţi ai unor instituţii medicale sau de ocrotire, câteva zeci de gravide şi câteva zeci de copii cu vârsta mai mică de cinci ani.

În ce priveşte evoluţia virozelor respiratorii acute şi a pneumoniilor, Gabriela Gogiu a menţionat că numărul cazurilor este în scădere, în săptămâna precedentă fiind cu 10% mai puţine îmbolnăviri faţă de media ultimelor trei săptămâni. Au fost raportate pentru săptămâna 18-24 noiembrie 1.200 de cazuri de infecţii respiratorii acute, cu 45 de internări, în special în cazul copiilor, precum şi 474 de cazuri de pneumonie, cu 53 de internări.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel