Oficial OMS: faza acută a pandemiei COVID s-ar încheia în 2022

Adisa Codruț |
Data publicării:

Un oficial al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) susține că faza acută a pandemiei COVIS s-ar încheia în 2022.

Faza acută a pandemiei de COVID-19 s-ar putea încheia anul viitor, dar coronavirusul nu va dispărea complet, a afirmat miercuri Mike Ryan, director executiv al Programului pentru situaţii de urgenţă al OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii). Mike Ryan, medic epidemiolog irlandez, a mai notat că este încă prea devreme să se tragă concluzii cu privire la severitatea variantei Omicron a noului coronavirus atât timp cât aceasta nu se răspândeşte la scară mai largă în rândul vârstnicilor, arată Agerpres.

Biroul regional pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății susține că propagarea rapidă a Omicron va duce la ”număr mare de spitalizări”. Propagarea rapidă a variantei Omicron va suscita ''un număr mare de spitalizări'' ale bolnavilor de COVID-19, chiar dacă această variantă se dovedeşte mai puţin periculoasă decât predecesoarea, a avertizat marţi biroul regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). ''O creştere rapidă a Omicron, aşa cum constatăm în mai multe ţări, chiar dacă se combină cu o formă a bolii mai puţin gravă, va determina cu toate acestea un număr ridicat de spitalizări, în special în rândul celor nevaccinaţi'', a declarat pentru AFP Catherine Smallwood, unul dintre principalii responsabili din cadrul OMS Europa.

În faţa incertitudinilor referitoare la noua variantă detectată pentru prima dată la sfârşitul lui noiembrie în Africa de Sud, statele ezită între restricţii stricte şi o strategie mai suplă, ca urmare a indiciilor referitoare la gravitatea mai redusă a variantei Omicron. ''Este prea devreme pentru a putea spune dacă valul Omicron va fi mai grav sau mai puţin grav decât Delta'', a subliniat Smallwood ''chiar dacă datele preliminare referitoare la populaţiile afectate în primul rând în Europa (Anglia, Scoţia, Danemarca) arată că Omicron ar putea cauza un risc mai redus de spitalizare în comparaţie cu Delta''.

Smallwood, specialistă în răspunsul de urgenţă în faţa pandemiei, a recomandat interpretarea ''cu prudenţă'' a acestor date preliminare întrucât, până în acest moment, cazurile analizate vizează în special ''populaţii tinere şi cu o stare bună de sănătate din ţări cu rate mari de vaccinare''. ''Nu am văzut încă impactul pe care Omicron îl are asupra grupurilor cele mai vulnerabile: persoane vârstnice care nu au finalizat încă schema completă de vaccinare'', a afirmat expertul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel