În cea mai recentă postare pe rețelele sociale a cercetătorului Octavian Jurma, acesta vorbește despre un indicator nou pe care-l numește ”indicator de trend” și care reprezintă ”diferența procentuală dintre suma primelor 7 și suma ultimelor 7 zile ale intervalului de 14 zile acoperit de indicatorii la 14 zile (NRK14 si RI1K14), perioada în care boala COVID-19 este infecțioasă”. Astfel, notează epidemiologul, se obține și o ”evidență a trendului în interiorul perioadei infecțioase”.
”ARM7 este extrem de sensibil la variațiile numărului de cazuri noi de la o săptămână la alta și îl putem folosi acum să vedem situația la o săptămână după deschiderea școlilor. Din păcate, jumătate din județele țării sunt pe trend ascendent față de săptămâna trecută. Deoarece incidența oficială la 1,000 (RI1K14o) se calculează pentru încă o săptămână cu scăderea cazurilor din focare este posibil ca trendul incidenței să fie descendent chiar dacă ARM7 este ascendent.
Având în vedere ca ARM7 este un indicator de trend, comparația dintre situația de astăzi, 14.02.2021, cu data de 7.02.2021 ne permite să ne facem o idee de meta-trend (tendința tendințelor). Nici aici lucrurile nu arată prea bine. Dacă în 7 februarie aveam 8 județe pe trend ascendent, azi avem 20 de județe pe trend ascendent. Sensibilitatea acestui indicator face ca direcția să poată varia destul de rapid (zile) mai ales dacă și numărul de teste variază mult. De exemplu, Alba a trecut de la un trend puternic ascendent (31%) la unul ușor descendent (-5%) în doar 7 zile.
Este important de subliniat că acesta presiune ascendentă este impactul vacanței și nu al deschiderii școlilor, dar măsoară riscul crescut din școlile unde nu se testează. Este un avertisment pentru a se lua foarte în serios testarea și măsurile de siguranță în școli. Impactul deschiderii școlilor, dacă există, se va vedea abia la finalul lunii. La începutul lunii ianuarie am mai avut un "mini-val" la revenirea din sărbători, dar numărul de cazuri a revenit în platou după 2 săptămâni. E posibil să ținem și această creștere (predictibilă) sub control dacă suntem atenți cu măsurile de protecție împotriva infectării în special masca și aerisirea frecventă a spațiillor de lucru (clase, birouri etc)”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.