Ochelarii de soare trebuie să fie mai mult decât un accesoriu la modă, cel puin asa este ceea ce recomandă un expert în oftalmologie. „Gândiți-vă la ochelari de soare ca protecție solară pentru ochi”, a spus dr. Dianna Seldomridge, purtător de cuvânt clinic pentru Academia Americană de Oftalmologie, scrie medicinenet.com.
„Ochii dvs. au nevoie de protecție împotriva razele ultraviolete ale soarelui care dăunează, la fel ca și pielea”, a explicat ea.
„Asigurați-vă că ochii sunt protejați pe tot parcursul anului. Radiațiile UV dăunătoare sunt prezente chiar și în zilele noroase.”
Sfatul oftalmologului
Ea merge mai departe cu recomandările și spune că ar trebui să alegem ochelari de soare care blochează 99% până la 100% din radiațiile UVA și UVB ale soarelui. „S-ar putea să fiți confuzi când veți citi pe etichete că ochelarii de soare oferă o protecție de 100% împotriva radiațiilor UVA / UVB, în timp ce altele oferă protecție 100% UV 400. Ambele vor bloca 100% din radiațiile nocive ale soarelui”, a afirmat Academia într-un comunicat de presă.
- Dacă sunteți sceptici față de eticheta de protecție UV a ochelarilor de soare, duceți-i la un magazin optic sau la un oftalmolog, a sugerat Seldomridge. Majoritatea au un aparat cu care poate testa capacitatea de blocare UV a ochelarilor de soare.
- Luați în considerare achiziționarea de ochelari de soare supradimensionați sau în stil „wraparound”. Cu cât acoperă mai mult, cu atât mai bine vă protejează ochii, a spus ea.
- O notă importantă: lentilele întunecate nu blochează mai multe raze UV decât lentilele mai luminoase. Și nu trebuie să plătiți foarte mult pentru a obține ochelari de soare care oferă o protecție bună a ochilor, a spus Seldomridge. Cei mai puțin costisitori, marcați că blochează UV 100%, pot fi la fel de eficienți ca și cei care costă mai mult.
- Luați în considerare lentilele polarizate, care reduc strălucirea de pe suprafețele reflectorizante (cum ar fi apa sau trotuarul). Acest lucru nu oferă o protecție mai mare din partea soarelui, dar poate face activitățile cum ar fi condusul sau statul pe apă mai sigur sau mai plăcut.
- Nu uitați ochelarii de soare pentru copii, sfătuiește Seldomridge. Ochii lor sunt la fel de sensibili la razele nocive ale soarelui ca ai adulților și este o idee bună să îi obișnuim să poarte ochelari de soare la o vârstă fragedă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.