Cercetarea oamenilor de știință britanici a inclus 630 de pacienți cu o istorie disponibilă a dozelor de radiații în raze X efectuate în perioada 2007-2015. Acești pacienți aveau un indice de masă corporală (IMC) de până la 50, considerați fiind obezi grav, conform criteriilor Organizației Mondiale a Sănătății. Toți pacienții au suferit diverse proceduri de scădere în greutate la Musgrove Park Hospital, U.K.
După calculul produsului de suprafață al dozei (DAP), Knapp și colegii săi au descoperit că pacienții obezi au fost expuși la doze mai mari de radiații comparativ cu pacienții cu greutate normală. În timp ce acest lucru este de așteptat din cauza unui volum crescut de țesut, riscul de cancer pentru pacienții obezi a fost de 153% mai mare decât a celor cu un IMC sub 30. Riscul global de cancer de la raze X este foarte scăzut. Până la 280 de cazuri de cancer în Marea Britanie pot fi legate de doza de radiații x în 2015-2016.
,,Radiografiile sunt un instrument de diagnostic extrem de important, iar radiologii fac tot posibilul pentru a minimiza riscul pacienților. Constatările noastre subliniază implicațiile de doze de radiații crescute la pacienții cu obezitate severă", a spus Karen Knapp, de la Universitatea din Exeter, din Marea Britanie, cea care a supravegheat studiul.
Rezultatele nu ar trebui să-i descurajeze pe pacienții să facă investigații imagistice cu raze X, dar grupul de cercetători a susținut că ar trebui să se creeze recomandări pentru a ajuta la reducerea dozei de radiații la pacienții obezi, conform HealthImaging.com. Marea Britanie are două treimi din populație supraponderală sau cu obezitate, așadar rezultatele subliniază cât de important este pentru sistemul național medical englez să implementeze strategii pentru a trata această epidemie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.