Vezi și: Valoarea la care se consideră că ai hipertensiune. Prof. Dr. Eduard Apetrei: A rămas tot 140 cu 90
În spatele ușilor secției de Terapie Intensivă (ATI), lupta pentru viață se dă la un nivel profund, în care medicina și spiritualitatea se intersectează, iar granițele dintre trup și suflet devin difuze. Dr. Radu Țincu, șeful Secției de Toxicologie din cadrul Spitalului de Urgență Floreasca din București, a explicat în emisiunea Oanei Stănciulescu la emisiunea #Rezist, de la DC News și DC MEDICAL, rolul vital al sprijinului spiritual alături de intervențiile medicale în momentele critice din viața pacienților.
"Fiecare zi este o luptă între viață și moarte. Terapia Intensivă este locul unde religia și medicina își dau mâna, pentru că acolo este suferința și acolo este moartea. Omul este trup și suflet când vine în spital. Niciodată nu o să putem să separăm cele două entități și să spunem că ne ocupăm doar de trup.
De multe ori, omul are o boală trupească pentru că are o suferință sufletească, spirituală. Am mulți pacienți care fiind dependenți, încearcă să se sinucidă. Acești oameni trebuie să fie cumva consiliați și spiritual. Nu poți să faci abstracție totală de aceste gânduri și sentimente pe care le au.
Niciodată nu s-a aflat medicina în contradicție cu Dumnezeu", a explicat dr. Radu Țincu, șeful Secției de Toxicologie din Spitalul de Urgență Floreasca din București, expert al Agenției Europene pentru Droguri, în emisiunea Oanei Stănciulescu la emisiunea #Rezist.
Legătura dintre Medicină și Dumnezeu - FOTO: Freepik@denis2009cherk
Pacienții, aproape de partea spirituală
Această nevoie de sprijin spiritual nu cunoaște granițe religioase sau de convingere. Mulți pacienți care nu fuseseră anterior implicați în practici religioase au cerut să se spovedească sau să se împărtășească pentru prima dată în viață, aflându-se la limita dintre viață și moarte.
Pentru mulți, experiența Terapiei Intensive marchează o schimbare profundă. În această zonă critică a spitalului, se creează o legătură specială între medicină și religie.
"Este o continuitate și fluiditate, astfel încât, acolo, în ATI, oamenii au nevoie de Dumnezeu și au nevoie de preot, așa cum au nevoie de medic. Pacienții mei, indiferent dacă erau sau nu credincioși, solicită să vorbească cu un preot, pentru că au nevoie să își elibereze sufletul de toate neclaritățile, de toate apăsările pe le au în viața lor.
Am avut oameni care s-au spovedit pentru prima dată în Reanimare, am avut oameni care s-au împărtășit pentru prima oară în Reanimare și am avut oameni care după ce au fost salvați în Reanimare, și-au schimbat radical viața, ceea ce arată modul în care acel eveniment dureros a putut schimba evoluția unui om.
ATI nu este o secție unde capeți nemurirea. În ATI ne luptăm să salvăm, dar sunt anumite boli care nu mai pot fi salvate", a explicat dr. Radu Țincu, șeful Secției de Toxicologie din Spitalul de Urgență Floreasca din București, expert al Agenției Europene pentru Droguri, în emisiunea Oanei Stănciulescu la emisiunea #Rezist.
Vezi mai multe în VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.